31
Vai celor ce coboară în Egipt pentru ajutor şi se sprijină pe cai şi se încred în care, pentru că sunt multe, şi în călăreţi, pentru că sunt foarte tari, dar nu privesc la Cel Sfânt al lui Israel, nici nu caută pe DOMNUL! Şi totuşi el este înţelept şi va aduce răul şi nu îşi va retrage cuvintele, ci se va ridica împotriva casei făcătorilor de rău şi împotriva ajutorului celor ce lucrează nelegiuire. Dar egiptenii sunt oameni şi nu Dumnezeu; şi caii lor carne şi nu duh. Când DOMNUL îşi va întinde mâna, deopotrivă cel care ajută va cădea şi cel care este ajutat se va poticni şi toţi vor pieri împreună. Fiindcă astfel mi-a vorbit DOMNUL: Ca leul şi leul tânăr ce răcneşte la prada sa, când o mulţime de păstori este chemată împotriva lui, nu îi va fi teamă de vocea lor, nici nu se va înjosi din cauza zgomotului lor, astfel DOMNUL oştirilor va coborî să lupte pentru muntele Sion şi pentru dealul acestuia. Precum păsările care zboară, astfel va apăra DOMNUL oştirilor Ierusalimul; apărându-l, de asemenea îl va elibera; şi, trecând pe deasupra, îl va păstra. Întoarceţi-vă către cel împotriva căruia copiii lui Israel s-au răzvrătit atât de mult. Fiindcă în acea zi fiecare om îşi va arunca idolii din argint şi idolii lui din aur, pe care propriile voastre mâini vi i-au făcut pentru păcat. Atunci va cădea asirianul prin sabie, nu printr-un viteaz; şi sabia îl va mânca, dar nu a unui om rău; şi el va fugi de sabie şi tinerii lui vor fi învinşi. Şi de frică va trece spre întăritura lui şi prinţii lui se vor teme de însemn, spune DOMNUL, a cărui foc este în Sion şi al cărui cuptor în Ierusalim.