23
Astfel când David a fost bătrân și plin de zile, l-a făcut pe Solomon, fiul său, împărat peste Israel. Și a strâns pe toți prinții lui Israel, cu preoții și leviții. Și leviții erau numărați de la vârsta de treizeci de ani în sus; și numărul lor pe capii lor, bărbat cu bărbat, era de treizeci și opt de mii. Din care, douăzeci și patru de mii trebuiau să înainteze lucrarea casei DOMNULUI; și șase mii erau administratori și judecători; Mai mult, patru mii erau portari și patru mii lăudau pe DOMNUL cu instrumentele pe care le-am făcut să laude cu ele, a spus David. Și David i-a împărțit în rânduri printre fiii lui Levi: Gherșon, Chehat și Merari. Dintre gherșoniți erau Laadan și Șimei. Fiii lui Laadan: mai marele era Iehiel, și Zetam și Ioel, trei. Fiii lui Șimei: Șelomit și Haziel și Haran, trei. Aceștia erau mai marii părinților lui Laadan. 10 Și fiii lui Șimei: Iahat, Zina și Ieuș și Beria. Aceștia patru erau fiii lui Șimei. 11 Și Iahat era mai marele și Zina, al doilea; dar Ieuș și Beria nu au avut mulți fii; de aceea erau într-o singură socotire, conform cu casa tatălui lor. 12 Fiii lui Chehat: Amram, Ițehar, Hebron și Uziel, patru. 13 Fiii lui Amram: Aaron și Moise; și Aaron era pus deoparte ca să sfințească lucrurile preasfinte, el și fiii lui pentru totdeauna, să ardă tămâie înaintea DOMNULUI, să îi servească și să binecuvânteze numele lui pentru totdeauna. 14 Și, referitor la Moise omul lui Dumnezeu, fiii lui au fost numiți din tribul lui Levi. 15 Fiii lui Moise erau: Gherșom și Eliezer. 16 Dintre fiii lui Gherșom, Șebuel era mai marele. 17 Și fiii lui Eliezer erau: Rehabia, mai marele. Și Eliezer nu a avut alți fii; dar fiii lui Rehabia au fost foarte mulți. 18 Dintre fiii lui Ițehar: Șelomit era mai marele. 19 Dintre fiii lui Hebron: Ieriia, întâiul; Amaria, al doilea; Iahaziel, al treilea; și Iecameam, al patrulea. 20 Dintre fiii lui Uziel: Mica, întâiul; și Iesia, al doilea. 21 Fiii lui Merari: Mahli și Muși. Fiii lui Mahli: Eleazar și Chiș. 22 Și Eleazar a murit și nu a avut fii, ci fiice; și frații lor, fiii lui Chiș, le-au luat. 23 Fiii lui Muși: Mahli și Eder și Ieremot, trei. 24 Aceștia erau fiii lui Levi, după casa tatălui lor; mai marii părinților, precum au fost numărați după numărul numelor, pe capii lor, ei au făcut lucrarea pentru serviciul casei DOMNULUI, de la vârsta de douăzeci de ani în sus. 25 Fiindcă David a spus: DOMNUL Dumnezeul lui Israel a dat odihnă poporului său, să locuiască în Ierusalim pentru totdeauna; 26 Și de asemenea leviților, nu vor mai purta tabernacolul, nici vreun vas din el pentru serviciul acestuia. 27 Căci prin ultimul cuvânt al lui David leviții au fost numărați de la douăzeci de ani în sus, 28 Deoarece serviciul lor era să servească pe fiii lui Aaron pentru serviciul casei DOMNULUI, în curți și în cămări și în curățirea tuturor lucrurilor sfinte și lucrarea serviciului casei lui Dumnezeu; 29 Deopotrivă pentru pâinile punerii înainte și pentru floarea făinii pentru darul de mâncare și pentru turtele nedospite și pentru ceea ce este copt în tigaie și pentru ceea ce este prăjit și pentru orice măsură și greutate; 30 Și să stea în picioare în fiecare dimineață să mulțumească și să laude pe DOMNUL și la fel seara; 31 Și să ofere, continuu înaintea DOMNULUI, toate sacrificiile arse DOMNULUI în sabate, în lunile noi și la sărbătorile rânduite, prin număr, conform ordinului poruncit lor; 32 Și să țină porunca tabernacolului întâlnirii și porunca locului sfânt și porunca fiilor lui Aaron frații lor, în serviciul casei DOMNULUI.