10
1 Mai mult, fraților, nu vă voiesc neștiutori, că toți părinții noștri au fost sub nor, și toți au trecut prin mare; 2 Și toți au fost botezați la Moise în nor și în mare; 3 Și toți au mâncat aceeași mâncare spirituală, 4 Și toți au băut aceeași băutură spirituală, fiindcă au băut din acea Stâncă spirituală ce îi urma; și acea Stâncă era Cristos. 5 Dar în cei mai mulți dintre ei Dumnezeu nu și-a găsit plăcerea, fiindcă au fost doborâți în pustie. 6 Și acestea au fost exemplele noastre, pentru ca noi să nu poftim după lucruri rele, așa cum și aceia au poftit. 7 Nici nu fiți idolatri ca unii dintre ei; așa cum este scris: Poporul a șezut să mănânce și să bea și s-au sculat să joace. 8 Nici să nu curvim, așa cum unii dintre ei au curvit și au căzut într-o singură zi douăzeci și trei de mii. 9 Nici să nu ispitim pe Cristos, după cum unii dintre ei l-au ispitit și au fost nimiciți de șerpi. 10 Nici nu cârtiți, după cum au cârtit unii dintre ei și au fost nimiciți de nimicitorul. 11 Și toate acestea li s-au întâmplat ca să fie exemple; și sunt scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile lumii. 12 De aceea cel ce gândește că stă în picioare să ia seama ca nu cumva să cadă. 13 Nu v-a luat nicio ispită, decât ceva obișnuit omului; dar credincios este Dumnezeu care nu va permite să fiți ispitiți peste ce sunteți în stare, ci împreună cu ispita va face și o cale de scăpare, ca voi să fiți în stare să o purtați. 14 De aceea, preaiubiții mei, fugiți de idolatrie. 15 Vorbesc ca unor oameni înțelepți; judecați voi ce spun. 16 Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este el comuniunea sângelui lui Cristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este comuniunea trupului lui Cristos? 17 Pentru că noi, fiind mulți, suntem o singură pâine, un singur trup, fiindcă toți suntem părtași din acea singură pâine. 18 Uitați-vă la Israelul conform cărnii; nu sunt cei ce mănâncă sacrificiile părtași ai altarului? 19 Atunci ce spun? Că idolul este ceva, sau ceea ce este sacrificat idolilor este ceva? 20 Dar spun că lucrurile pe care neamurile le sacrifică, le sacrifică dracilor și nu lui Dumnezeu, și eu nu voiesc să aveți părtășie cu dracii. 21 Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor; nu puteți fi părtași ai mesei Domnului și ai mesei dracilor. 22 Îl provocăm pe Domnul la gelozie? Suntem mai tari decât el? 23 Toate îmi sunt legiuite, dar nu toate sunt de folos. Toate îmi sunt legiuite, dar nu toate edifică. 24 Nimeni să nu caute folosul lui, ci fiecare pe al celuilalt. 25 Orice se vinde în măcelărie, mâncați, necercetând nimic din cauza conștiinței. 26 Fiindcă al Domnului este pământul și plinătatea lui. 27 Și dacă cineva dintre cei ce nu cred vă invită și doriți să mergeți, mâncați orice vă este pus înainte, necercetând nimic din cauza conștiinței. 28 Dar dacă cineva vă spune: Aceasta este sacrificată idolilor, nu mâncați pentru cel ce v-a înștiințat și pentru conștiință, fiindcă al Domnului este pământul și plinătatea lui, 29 Dar conștiința, spun eu, nu a ta, ci a celuilalt; fiindcă de ce să fie judecată libertatea mea de conștiința altuia? 30 Iar dacă eu prin har sunt părtaș, de ce să fiu vorbit de rău pentru aceea pentru care aduc mulțumiri? 31 De aceea fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, faceți toate pentru gloria lui Dumnezeu. 32 Nu fiți poticnire nici iudeilor, nici neamurilor, nici bisericii lui Dumnezeu; 33 Așa cum eu plac tuturor în toate, necăutând folosul meu, ci pe al celor mulți, ca să fie salvați.