4
1 De aceea văzând că avem acest serviciu, așa cum am primit milă, nu ne descurajăm; 2 Ci am renunțat la cele ascunse ale necinstei, nu umblând în viclenie, nici mânuind înșelător cuvântul lui Dumnezeu, ci prin manifestarea adevărului ne recomandăm pe noi înșine conștiinței fiecărui om, înaintea lui Dumnezeu. 3 Dar dacă evanghelia noastră este ascunsă, este ascunsă celor pierduți, 4 În care dumnezeul acestei lumi a orbit mințile celor ce nu cred, încât lumina glorioasei evanghelii a lui Cristos, care este chipul lui Dumnezeu, să nu strălucească peste ei. 5 Fiindcă nu ne predicăm pe noi înșine, ci pe Cristos Isus, Domnul; iar pe noi înșine robii voștri pentru Isus. 6 Pentru că Dumnezeu, care a poruncit luminii să strălucească din întuneric, a strălucit în inimile noastre spre lumina cunoașterii gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Cristos. 7 Dar avem acest tezaur în vase de lut, pentru ca măreția puterii să fie a lui Dumnezeu și nu din noi. 8 Suntem tulburați din fiecare parte, totuși nu strâmtorați; derutați, dar nu în disperare; 9 Persecutați, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu distruși. 10 Purtând totdeauna în trup uciderea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să fie arătată în trupul nostru. 11 Fiindcă noi, care trăim, suntem totdeauna dați morții pentru Isus, ca și viața lui Isus să fie arătată în carnea noastră muritoare. 12 Astfel că moartea lucrează în noi, dar viața în voi. 13 Și, având același duh al credinței, conform cu ce este scris: Eu am crezut și de aceea am vorbit; și noi credem și de aceea vorbim, 14 Știind că cel care l-a înviat pe Domnul Isus, ne va învia și pe noi prin Isus și ne va prezenta împreună cu voi. 15 Fiindcă toate sunt pentru voi, pentru ca harul abundent, prin mulțumirile multora, să abunde spre gloria lui Dumnezeu. 16 De aceea nu ne descurajăm; dar deși omul nostru de afară piere, totuși omul dinăuntru este înnoit zi de zi. 17 Fiindcă necazul nostru ușor, care este pentru o clipă, lucrează pentru noi, mai presus de orice, o greutate eternă de glorie; 18 În timp ce noi nu ne uităm la cele văzute, ci la cele nevăzute, fiindcă cele care sunt văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt eterne.