13
În anul al douăzeci și treilea al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, Ioahaz, fiul lui Iehu, a început să domnească peste Israel, în Samaria, și a domnit șaptesprezece ani. Și a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI și a urmat păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască; nu s-a depărtat de ele. Și mânia DOMNULUI s-a aprins împotriva lui Israel, și el i-a dat în mâna lui Hazael, împăratul Siriei, și în mâna lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, în toate zilele lor. Și Ioahaz a implorat pe DOMNUL și DOMNUL i-a dat ascultare, pentru că a văzut oprimarea lui Israel, pentru că împăratul Siriei îi oprima. (Și DOMNUL a dat lui Israel un salvator, astfel încât ei au ieșit de sub mâna sirienilor; și copiii lui Israel au locuit în corturile lor ca înainte. Totuși, ei nu s-au depărtat de păcatele casei lui Ieroboam, care a făcut pe Israel să păcătuiască: ci au umblat în ele; și de asemenea dumbrava Astarteei a rămas în Samaria.) Nici nu i-a lăsat din popor lui Ioahaz decât cincizeci de călăreți și zece care și zece mii de pedeștri, pentru că împăratul Siriei îi nimicise și îi făcuse ca țărâna prin vânturare. Și restul faptelor lui Ioahaz și tot ce a făcut și puterea lui, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel? Și Ioahaz a adormit cu părinții săi și l-au îngropat în Samaria; și Ioas, fiul său, a domnit în locul său. 10 În anul al treizeci și șaptelea al lui Ioas, împăratul lui Iuda, Ioas, fiul lui Ioahaz, a început să domnească peste Israel în Samaria; și a domnit șaisprezece ani. 11 Și a făcut ce este rău înaintea ochilor DOMNULUI; nu s-a depărtat de toate păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care a făcut pe Israel să păcătuiască, ci a umblat în ele. 12 Și restul faptelor lui Ioas și tot ce a făcut și puterea lui, cu care s-a luptat împotriva lui Amația, împăratul lui Iuda, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraților lui Israel? 13 Și Ioas a adormit cu părinții săi și Ieroboam a șezut pe tronul său; și Ioas a fost îngropat în Samaria cu împărații lui Israel. 14 Și Elisei se îmbolnăvise de boala lui de care a murit. Și Ioas, împăratul lui Israel, a coborât la el și a plâns pe fața lui și a spus: O, tatăl meu, tatăl meu, carul lui Israel și călăreții lui. 15 Și Elisei i-a zis: Ia un arc și săgeți. Iar el a luat un arc și săgeți. 16 Și a spus împăratului lui Israel: Pune-ți mâna pe arc. Și el și-a pus mâna pe el; și Elisei și-a pus mâinile sale pe mâinile împăratului. 17 Și a spus: Deschide fereastra dinspre est. Și el a deschis-o. Atunci Elisei a zis: Trage. Și el a tras. Iar el a spus: Săgeata eliberării DOMNULUI și săgeata eliberării de Siria, fiindcă vei lovi pe sirieni în Afec, până îi vei mistui. 18 Și a spus: Ia săgețile. Iar el le-a luat. Și a zis împăratului lui Israel: Lovește în pământ. Și a lovit de trei ori și s-a oprit. 19 Și omul lui Dumnezeu s-a înfuriat pe el și a spus: Trebuia să fi lovit de cinci sau de șase ori; atunci ai fi lovit Siria până ai fi nimicit-o; dar acum vei lovi Siria doar de trei ori. 20 Și Elisei a murit și l-au îngropat. Și cetele moabiților au invadat țara la începutul anului. 21 Și s-a întâmplat, pe când ei îngropau un om că, iată, au văzut o ceată; și l-au aruncat pe om în mormântul lui Elisei; și după ce omul a coborât și s-a atins de oasele lui Elisei, a trăit și a stat în picioare. 22 Dar Hazael, împăratul Siriei, a oprimat pe Israel în toate zilele lui Ioahaz. 23 Și DOMNUL a fost cu har către ei și a avut milă de ei și a luat cunoștință de ei, datorită legământului său cu Avraam, Isaac și Iacob, și nu a dorit să îi nimicească, nici nu i-a aruncat de la fața sa până acum. 24 Astfel Hazael, împăratul Siriei, a murit; și Ben-Hadad, fiul său, a domnit în locul lui. 25 Și Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat din nou din mâna lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetățile, pe care le luase el din mâna lui Ioahaz, tatăl său, cu război. De trei ori l-a bătut Ioas și a luat înapoi cetățile lui Israel.