3
1 Acum, preaiubiților, vă scriu această a doua epistolă, în care stârnesc mințile voastre pure prin aducere aminte, 2 Ca să fiți mereu cu aducere aminte a cuvintelor care au fost vorbite mai înainte de către sfinții profeți și a poruncii noastre, apostolii Domnului și Salvatorului; 3 Știind întâi aceasta, că vor veni batjocoritori în zilele de pe urmă, umblând conform propriilor pofte, 4 Și spunând: Unde este promisiunea venirii lui? Fiindcă de când au adormit părinții noștri, toate continuă la fel de la începutul creației. 5 Fiindcă referitor la aceasta ei sunt ignoranți în mod voit, că prin cuvântul lui Dumnezeu cerurile au fost din vechime și pământul arătându-se din apă și în apă, 6 Prin care lumea, care era atunci, a pierit fiind potopită cu apă; 7 Dar cerurile și pământul de acum prin același cuvânt sunt păstrate, fiind rezervate focului pentru ziua judecății și a pieirii oamenilor neevlavioși. 8 Dar preaiubiților, să nu fiți ignoranți referitor la acest lucru, că o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani și o mie de ani ca o zi. 9 Domnul nu întârzie referitor la promisiunea lui, așa cum unii socotesc întârziere, ci este îndelung răbdător față de noi și nu dorește ca cineva să piară, ci toți să vină la pocăință. 10 Dar ziua Domnului va veni ca un hoț în noapte; în acea zi cerurile vor trece cu zgomot mare, iar elementele se vor topi cu căldură mare; de asemenea pământul și faptele care sunt pe el vor fi arse în întregime. 11 Văzând, așadar, că toate acestea se vor descompune, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi în comportare sfântă și evlavie, 12 Așteptând și grăbindu-vă spre venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile fiind în foc se vor descompune și elementele se vor topi cu căldură mare? 13 Cu toate acestea, conform promisiunii lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea. 14 De aceea, preaiubiților, văzând că așteptați astfel de lucruri, străduiți-vă să fiți găsiți de el în pace, nepătați și ireproșabili. 15 Și socotiți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este salvare; precum v-a scris și vouă preaiubitul nostru frate Pavel, conform cu înțelepciunea dată lui, 16 Precum și în toate epistolele sale a vorbit în ele despre acestea; în ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei ce sunt neînvățați și nestatornici le pervertesc, cum fac și cu celelalte scripturi, spre propria lor nimicire. 17 De aceea voi, preaiubiților, văzând că știți dinainte aceste lucruri, păziți-vă ca nu cumva, fiind abătuți de rătăcirea celor nelegiuiți, să cădeți din statornicia voastră. 18 Ci creșteți în har și în cunoașterea Domnului și Salvatorului nostru Isus Cristos. A lui fie gloria deopotrivă acum și întotdeauna. Amin.