28
1 Și după ce au scăpat, atunci au aflat că insula se numește Melita. 2 Și barbarii ne-au arătat nu puțină bunăvoință; fiindcă au aprins un foc și ne-au primit pe toți, din cauza ploii care cădea și din cauza frigului. 3 Și când Pavel strânsese o grămadă de vreascuri și le pusese pe foc, a ieșit o viperă din căldură și s-a prins de mâna lui. 4 Și barbarii, când au văzut jivina veninoasă atârnată de mâna lui, au spus între ei: Fără îndoială, acest om este un ucigaș pe care, deși a scăpat din mare, răzbunarea nu îl lasă să trăiască. 5 Și el a scuturat jivina în foc și nu a simțit niciun rău. 6 Dar se așteptau ca el să înceapă să se umfle sau să cadă mort dintr-o dată; dar după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă niciun fel de vătămare, și-au schimbat părerea și au spus că el era un dumnezeu. 7 Iar în aceleași ținuturi erau stăpânirile celui mai de seamă om al insulei, al cărui nume era Publius; care ne-a primit și ne-a găzduit prietenos trei zile. 8 Și s-a întâmplat că tatăl lui Publius zăcea bolnav cu febră și scurgere de sânge; la care a intrat Pavel și s-a rugat și și-a pus mâinile pe el și l-a vindecat. 9 De aceea după ce a fost făcută aceasta, și alții de pe insulă care aveau boli au venit și au fost vindecați; 10 Care ne-au și onorat cu multe onoruri; și când am plecat, ne-au încărcat cu cele ce au fost necesare. 11 Iar după trei luni, ne-am îmbarcat într-o corabie din Alexandria, care iernase pe insulă, al cărei însemn era Castor și Pollux. 12 Și, aruncând ancora la Siracuza, am rămas trei zile. 13 Și de acolo ne-am dus pe ocolite și am ajuns la Regium; și după o zi s-a pornit vântul de sud și a doua zi am ajuns la Puteoli, 14 Unde am găsit frați și am fost rugați să rămânem cu ei șapte zile; și așa ne-am dus spre Roma. 15 Și de acolo, când au auzit frații despre noi, au ieșit în întâmpinarea noastră până la forumul lui Apius și la Trei Taverne; pe care Pavel, când i-a văzut, a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj. 16 Iar când am ajuns la Roma, centurionul a dat pe prizonieri căpeteniei gărzii; dar lui Pavel i s-a permis să locuiască aparte cu un soldat care îl păzea. 17 Și s-a întâmplat că, după trei zile, Pavel a chemat la un loc pe mai marii iudeilor; iar după ce s-au adunat ei, le-a spus: Bărbați și frați, deși nu am făcut nimic împotriva poporului, sau a obiceiurilor părinților noștri, totuși din Ierusalim am fost predat prizonier în mâinile romanilor. 18 Care, după ce m-au cercetat, au intenționat să mă elibereze, pentru că nu era nicio vină de moarte în mine. 19 Dar după ce iudeii au vorbit împotrivă, am fost constrâns să apelez la Cezar; nu că aș avea ceva de care să acuz națiunea mea. 20 De aceea pentru această cauză v-am chemat, să vă văd și să vă vorbesc; fiindcă din cauza speranței lui Israel sunt legat cu acest lanț. 21 Și i-au spus: Noi nici nu am primit scrisori din Iudeea despre tine, nici vreunul dintre frații care au venit nu ne-a arătat sau vorbit ceva rău despre tine. 22 Dar considerăm cuvenit să auzim de la tine ce gândești; fiindcă în legătură cu această partidă, ne este bine cunoscut că pretutindeni se vorbește împotrivă. 23 Iar după ce au stabilit pentru el o zi, au venit mulți la el în locuința lui; cărora le explica și adeverea împărăția lui Dumnezeu, convingându-i în legătură cu Isus, deopotrivă din legea lui Moise și din profeți, de dimineața până seara. 24 Și unii au crezut cele spuse, iar unii nu au crezut. 25 Și, neînțelegându-se între ei, s-au dus, după ce Pavel le-a spus o vorbă: Bine a vorbit Duhul Sfânt prin profetul Isaia către părinții noștri, 26 Spunând: Du-te la acești oameni și spune-le: Auzind veți auzi și nicidecum nu veți înțelege; și văzând veți vedea și nicidecum nu veți pricepe; 27 Fiindcă inima acestui popor s-a îngroșat, și urechile lor sunt greoaie la auzire și și-au închis ochii; ca nu cumva să vadă cu ochii lor și să audă cu urechile lor și să înțeleagă cu inima lor și să se întoarcă și să îi vindec. 28 De aceea să vă fie cunoscut că, salvarea lui Dumnezeu este trimisă neamurilor și ele o vor asculta. 29 Și după ce el a spus acestea, iudeii au plecat și au avut o discuție mare între ei. 30 Iar Pavel a locuit doi ani întregi în propria lui casă închiriată, și primea bine pe toți ce intrau la el, 31 Predicând împărăția lui Dumnezeu și predând cele despre Domnul Isus Cristos cu toată cutezanța și fără piedici.