12
Și în acel timp Mihail se va ridica, marele prinț care stă în picioare pentru copiii poporului tău; și va fi un timp de necaz, cum nu a mai fost de când a fost vreo națiune până la acel timp; și în acel timp poporul tău va fi eliberat, fiecare ce va fi găsit scris în carte. Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor trezi, unii la viață veșnică, și alții la rușine și dispreț veșnic. Și cei înțelepți vor străluci ca strălucirea întinderii cerului; și cei ce întorc pe mulți la dreptate vor străluci ca stelele pentru totdeauna și întotdeauna. Dar tu, Daniele, închide cuvintele și sigilează cartea până la timpul sfârșitului; mulți vor alerga încoace și încolo și cunoașterea va fi înmulțită. Atunci eu, Daniel, am privit și, iată, au stat în picioare alți doi, unul de această parte a malului râului și celălalt de cealaltă parte a malului râului. Și unul a spus bărbatului îmbrăcat în in, care era pe apele râului: Cât va dura până la sfârșitul acestor minuni? Și am auzit pe bărbatul îmbrăcat în in, care era pe apele râului, când și-a ridicat mâna sa dreaptă și mâna sa stângă la cer și a jurat prin cel care trăiește pentru totdeauna că aceasta va fi pentru un timp, timpuri și o jumătate; și după ce va fi împlinit împrăștierea puterii poporului sfânt, toate acestea se vor termina. Și am auzit, dar nu am înțeles; atunci am spus: Domnul meu, care va fi sfârșitul acestora? Iar el a spus: Du-te pe calea ta, Daniele, căci cuvintele sunt închise și sigilate până la timpul sfârșitului. 10 Mulți vor fi purificați și vor fi albiți și încercați; dar cei stricați vor lucra cu stricăciune; și nimeni dintre cei stricați nu va înțelege; dar cei înțelepți vor înțelege. 11 Și din timpul în care sacrificiul zilnic va fi oprit și se va ridica urâciunea care pustiește, vor fi o mie două sute și nouăzeci de zile. 12 Binecuvântat este cel care așteaptă și ajunge la cele o mie trei sute și treizeci și cinci de zile. 13 Dar tu, du-te pe calea ta până la sfârșit, căci te vei odihni și vei sta în sorțul tău la sfârșitul zilelor.