20
Și Dumnezeu a vorbit toate aceste cuvinte, spunând: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, afară din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei în afară de mine. Să nu îți faci niciun chip cioplit, sau vreo asemănare a oricărui lucru care este în cer deasupra, sau care este în pământ dedesubt, sau care este în apa de sub pământ; Să nu te prosterni lor, nici să nu le servești, fiindcă eu, DOMNUL Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, pedepsind nelegiuirea părinților peste copii până la a treia și a patra generație a celor ce mă urăsc; Și arătând milă la mii dintre cei ce mă iubesc și țin poruncile mele. Să nu iei în deșert numele DOMNULUI Dumnezeul tău, fiindcă DOMNUL nu îl va ține nevinovat pe cel ce ia în deșert numele lui. Adu-ți aminte de ziua sabatului, ca să o sfințești. Lucrează șase zile și fă toată munca ta, 10 Dar a șaptea zi este sabatul DOMNULUI Dumnezeul tău: în ea să nu faci nicio lucrare, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici servitorul tău, nici servitoarea ta, nici vita ta, nici străinul tău care este înăuntrul porților tale; 11 Căci în șase zile DOMNUL a făcut cerul și pământul, marea și tot ce este în ele și s-a odihnit în a șaptea zi, pentru aceasta DOMNUL a binecuvântat ziua sabatului și a sfințit-o. 12 Onorează pe tatăl tău și pe mama ta, ca zilele tale să fie lungi în țara pe care ți-o dă DOMNUL Dumnezeul tău. 13 Să nu ucizi. 14 Să nu comiți adulter. 15 Să nu furi. 16 Să nu aduci mărturie falsă împotriva aproapelui tău. 17 Să nu poftești casa aproapelui tău, să nu poftești soția aproapelui tău, nici servitorul lui, nici servitoarea lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici orice lucru care este al aproapelui tău. 18 Și tot poporul a văzut tunetele și fulgerele și sunetul trâmbiței și muntele fumegând; și când poporul a văzut acestea, s-au îndepărtat și au stat departe. 19 Și i-au spus lui Moise: Vorbește tu cu noi și vom asculta, dar să nu vorbească Dumnezeu cu noi, ca nu cumva să murim. 20 Și Moise a spus poporului: Nu vă temeți, pentru că Dumnezeu a venit pentru a vă încerca și ca temerea lui să fie înaintea fețelor voastre, ca să nu păcătuiți. 21 Și poporul a stat departe, iar Moise s-a apropiat de întunericul gros unde era Dumnezeu. 22 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Astfel să spui copiilor lui Israel: Ați văzut că am vorbit cu voi din cer. 23 Nu faceți dumnezei de argint alături de mine, nici să nu vă faceți dumnezei de aur. 24 Fă-mi un altar de pământ și sacrifică pe acesta ofrandele tale arse și ofrandele tale de pace, oile tale și boii tăi; în toate locurile unde voi pune amintirea numelui meu voi veni la tine și te voi binecuvânta. 25 Și dacă îmi vei face un altar de piatră, să nu îl zidești din piatră cioplită; căci dacă ridici unealta ta asupra acesteia, l-ai profanat. 26 Nici nu urca pe trepte la altarul meu, ca să nu fie descoperită goliciunea ta pe acesta.