22
Dacă un bărbat va fura un bou, sau o oaie și îl va ucide, sau îl va vinde; va restitui cinci boi pentru un bou și patru oi pentru o oaie. Dacă un hoț este găsit spărgând și este lovit așa că el moare, să nu se verse sânge pentru el. Dacă soarele a răsărit deja peste el, să se verse sânge pentru el, pentru că el trebuia să facă restituire deplină; dacă nu are nimic, să fie vândut pentru furtul lui. Dacă furtul se găsește încă viu în mâna lui, fie că este bou, sau măgar, sau oaie, să dea înapoi dublu. Dacă un bărbat va face ca un câmp sau o vie să fie păscută și va pune în ea animalul lui și îl va paște în câmpul altui om, să facă restituire din ce este cel mai bun în propriul său câmp și din ce este cel mai bun din propria sa vie. Dacă izbucnește foc și cuprinde spinii, așa încât clăile de grâne, sau grânele în picioare, sau câmpul ar fi mistuite cu foc, cel ce a aprins focul cu siguranță să facă restituire. Dacă un om va da vecinului său bani sau lucruri să le țină și ele sunt furate din casa bărbatului, dacă hoțul este găsit, să plătească dublu. Dacă hoțul nu este găsit, atunci stăpânul casei să fie adus la judecători, pentru a se vedea dacă nu a pus mâna sa pe bunurile vecinului său. Pentru că orice fel de fărădelege, fie ea pentru bou, pentru măgar, pentru oaie, pentru haină, sau pentru orice lucru pierdut, pe care altul afirmă că este al său, cauza ambelor părți va fi adusă înaintea judecătorilor; și pe cine vor condamna judecătorii, el să plătească dublu vecinului său. 10 Dacă un bărbat dă vecinului său un măgar, sau un bou, sau o oaie, sau orice alt animal pentru a-l ține, și acesta moare, sau este vătămat, sau dus, fără ca cineva să vadă, 11 Atunci un jurământ al DOMNULUI să fie între cei doi, că nu a pus mâna sa pe bunurile vecinului său; iar proprietarul acestuia să accepte și el să nu plătească. 12 Și dacă este furat de la el, să facă restituire proprietarului acestuia. 13 Dacă este sfâșiat în bucăți, atunci să îl aducă pentru mărturie și el să nu plătească ceea ce a fost sfâșiat. 14 Și dacă un bărbat împrumută ceva de la vecinul lui și acel ceva este vătămat, sau moare, proprietarul acestuia nefiind cu el, cu siguranță să plătească. 15 Dar dacă proprietarul acestuia este cu el, el să nu plătească; dacă este un lucru angajat, acesta a venit pentru plata lui. 16 Și dacă un bărbat ademenește o fecioară care nu este logodită și se culcă cu ea, cu siguranță el să o înzestreze pentru a fi soția lui. 17 Dacă tatăl ei refuză absolut să i-o dea, el să plătească bani corespunzător zestrei fecioarelor. 18 Să nu lași o vrăjitoare să trăiască. 19 Oricine se culcă cu un animal să fie cu siguranță dat la moarte. 20 Cel ce sacrifică oricărui alt dumnezeu, decât numai DOMNULUI, să fie nimicit complet. 21 Nu trata rău pe străin, nici nu îl oprima, pentru că și voi ați fost străini în țara Egiptului. 22 Să nu chinuiți vreo văduvă sau vreun copil fără tată. 23 Dacă îi chinuiți în orice fel și strigă cumva către mine, eu, cu adevărat voi auzi strigătul lor; 24 Și furia mea se va încinge și vă voi ucide cu sabia; și soțiile voastre vor fi văduve și copiii voștri vor fi fără tată. 25 Dacă împrumuți bani oricărui sărac de lângă tine, din poporul meu, să nu fii pentru el ca un cămătar, nici nu pune peste el camătă. 26 Dacă iei cumva haina vecinului tău pentru garanție, returnează-i-o înainte de apusul soarelui, 27 Pentru că doar aceasta îi este acoperitoare, îi este haină pentru pielea lui: în ce va dormi el? Și se va întâmpla când strigă către mine, că îl voi auzi, pentru că eu sunt cu har. 28 Să nu ocărești dumnezeii, nici să nu blestemi pe conducătorul poporului tău. 29 Nu întârzia să oferi din primele tale roade culese și din musturile tale, întâiul născut dintre fiii tăi dă-mi-l mie. 30 Tot așa să faci cu boii tăi și cu oile tale: șapte zile să fie cu mama lui; în ziua a opta dă-mi-l mie. 31 Și fiți oameni sfinți pentru mine; nu mâncați vreo carne sfâșiată, de fiare în câmp; aruncați-o la câini.