1 Mai mult, el mi-a spus: Fiu al omului, mănâncă ceea ce găsești; mănâncă acest sul și du-te să vorbești casei lui Israel. 2 Astfel, mi-am deschis gura și el m-a făcut să mănânc acel sul. 3 Și mi-a spus: Fiu al omului, fă pântecele tău să mănânce și umple-ți adâncurile cu acest sul pe care ți-l dau. Atunci l-am mâncat; și în gura mea a fost dulce ca mierea. 4 Și mi-a spus: Fiu al omului, du-te, mergi la casa lui Israel și vorbește-le cuvintele mele. 5 Pentru că nu ești trimis la un popor cu o vorbire străină și cu o limbă grea, ci la casa lui Israel; 6 Nu la multe popoare, cu o vorbire străină și cu o limbă grea, ale căror cuvinte nu le poți înțelege. Într-adevăr, dacă te-aș fi trimis la ele ți-ar fi dat ascultare. 7 Dar casa lui Israel refuză să îți dea ascultare, pentru că ei refuză să îmi dea ascultare, pentru că toată casa lui Israel este nerușinată și cu inima împietrită. 8 Iată, ți-am făcut fața tare împotriva fețelor lor și fruntea tare împotriva frunților lor. 9 Ca un diamant mai tare decât cremenea ți-am făcut fruntea; nu te teme de ei, nici nu te descuraja din cauza privirilor lor, deși ei sunt o casă răzvrătită. 10 Mai mult, el mi-a spus: Fiu al omului, primește în inima ta toate cuvintele mele pe care ți le voi vorbi și ascultă-le cu urechile tale. 11 Și du-te, mergi la cei din captivitate, la copiii poporului tău și vorbește-le și spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU; fie că vor asculta sau fie că se vor feri. 12 Atunci duhul m-a ridicat și am auzit înapoia mea o voce a unei mari vijelii, spunând: Binecuvântată fie gloria DOMNULUI, din locașul său. 13 Am auzit de asemenea zgomotul aripilor făpturilor vii care se atingeau una de alta și zgomotul roților din fața lor și un zgomot al unei mari vijelii. 14 Astfel duhul m-a ridicat și m-a dus și am mers în amărăciune, în aprinderea duhului meu; dar mâna DOMNULUI era tare peste mine. 15 Atunci eu am venit la cei din captivitate la Tel-Abib, care locuiau lângă râul Chebar și am șezut unde ei au șezut și șapte zile am rămas acolo înmărmurit printre ei. 16 Și s-a întâmplat că, la sfârșitul a șapte zile, cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând: 17 Fiu al omului, te-am pus paznic peste casa lui Israel; de aceea ascultă cuvântul din gura mea și avertizează-i din partea mea. 18 Când spun celui stricat: Vei muri negreșit; și tu nu îl avertizezi, nici nu vorbești ca să îl avertizezi pe cel stricat de calea lui stricată, pentru a-și salva viața; acel om stricat va muri în nelegiuirea lui; dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 19 Totuși, dacă îl avertizezi pe cel stricat și el nu se întoarce de la stricăciunea lui, nici de la calea lui cea rea, el va muri în nelegiuirea lui; dar tu ți-ai scăpat sufletul. 20 Din nou: Când un om drept se abate de la dreptatea lui și face nelegiuire și eu pun o piatră de poticnire înaintea lui, el va muri, pentru că nu l-ai avertizat, el va muri în păcatul lui și dreptatea lui pe care a făcut-o nu va fi amintită; dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. 21 Totuși, dacă tu avertizezi pe cel drept, ca cel drept să nu păcătuiască și el nu păcătuiește, el va trăi într-adevăr, deoarece este avertizat; de asemenea tu ți-ai scăpat sufletul. 22 Și mâna DOMNULUI a fost acolo peste mine; și el mi-a spus: Ridică-te, ieși în câmpie și voi vorbi cu tine acolo. 23 Atunci m-am ridicat și am ieșit în câmpie; și, iată, gloria DOMNULUI stătea în picioare acolo, ca gloria pe care o văzusem lângă râul Chebar; și am căzut cu fața la pământ. 24 Atunci duhul a intrat în mine și m-a pus pe picioare și a vorbit cu mine și mi-a spus: Du-te, închide-te înăuntrul casei tale. 25 Dar tu, fiu al omului, iată, vor pune funii peste tine și te vor lega cu ele și tu nu vei ieși dintre ei; 26 Și voi face ca limba ta să se lipească de cerul gurii tale, încât vei fi mut și nu vei fi pentru ei un mustrător, pentru că ei sunt o casă răzvrătită. 27 Dar când voi vorbi cu tine, îți voi deschide gura și tu le vei spune: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Cel care ascultă să asculte și cel care se ferește să se ferească, pentru că ei sunt o casă răzvrătită.