5
1 Și tu, fiu al omului, ia-ți un cuțit ascuțit, ia-ți un brici de bărbier și fă-l să treacă pe capul tău și pe barba ta; apoi ia-ți balanțe de cântărit și împarte părul. 2 Să arzi cu foc a treia parte în mijlocul cetății, când zilele asediului se vor împlini; și să iei a treia parte și să o lovești împrejur cu un cuțit; și a treia parte să o împrăștii în vânt; și eu voi scoate o sabie după ei. 3 Tu de asemenea să iei de acolo puțini la număr și să îi legi în poalele hainei tale. 4 Apoi să iei din nou dintre ei și să îi arunci în mijlocul focului și să îi arzi în foc; fiindcă din el un foc va ieși la toată casa lui Israel. 5 Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Acesta este Ierusalimul; eu l-am pus în mijlocul națiunilor și al țărilor care sunt în jurul lui. 6 Și Ierusalimul a schimbat judecățile mele în stricăciune mai mult decât națiunile și statutele mele mai mult decât țările care sunt în jurul lui, pentru că ei au refuzat judecățile mele și nu au umblat în statutele mele. 7 De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că ați făcut mai mult decât națiunile care sunt de jur împrejurul vostru și nu ați umblat în statutele mele, nici nu ați ținut judecățile mele, nici nu ați făcut conform cu judecățile națiunilor care sunt de jur împrejurul vostru; 8 De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu, chiar eu, sunt împotriva ta și voi face judecăți în mijlocul tău, înaintea vederii națiunilor. 9 Și voi face în tine ceea ce nu am mai făcut și ce nu voi mai face la fel, din cauza tuturor urâciunilor tale. 10 De aceea părinții vor mânca pe fii în mijlocul tău și fiii vor mânca pe părinții lor; și eu voi face judecăți în tine și toată rămășița ta o voi împrăștia în toate vânturile. 11 Pentru aceea, precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU: Într-adevăr, pentru că ai spurcat sanctuarul meu cu toate lucrurile tale detestabile și cu toate urâciunile tale, de aceea te voi micșora și eu; ochiul meu nu va cruța, nici nu voi avea vreo milă. 12 A treia parte din tine va muri de ciumă și cu foamete vor fi mistuiți în mijlocul tău; și a treia parte va cădea prin sabie de jur împrejurul tău; și voi împrăștia a treia parte în toate vânturile și voi scoate o sabie după ei. 13 Astfel mânia mea va fi împlinită și furia mea se va odihni asupra lor iar eu voi fi mângâiat; și ei vor cunoaște că eu, DOMNUL, am vorbit aceasta în zelul meu, când îmi voi fi împlinit furia în ei. 14 Mai mult, te voi face risipire și ocară printre națiunile care sunt de jur împrejurul tău, înaintea ochilor tuturor care trec pe lângă tine. 15 Astfel, aceasta va fi o ocară și o batjocură, o instruire și o înmărmurire pentru națiunile care sunt de jur împrejurul tău, când voi face judecăți în tine în mânie și în furie și în mustrări furioase. Eu, DOMNUL, am vorbit aceasta. 16 Când voi trimite asupra lor săgețile rele ale foametei, care vor fi pentru nimicirea lor și pe care le voi trimite pentru a vă nimici; și voi mări foametea asupra voastră și vă voi zdrobi toiagul pâinii; 17 Astfel voi trimite asupra voastră foamete și fiare rele și ele te vor văduvi; și ciuma și sângele vor trece prin tine; și voi aduce sabia asupra ta. Eu, DOMNUL, am vorbit aceasta.