16
Din nou cuvântul DOMNULUI a venit la mine, spunând: Fiu al omului, fă cunoscute Ierusalimului urâciunile lui; Și spune: Astfel spune Domnul DUMNEZEUL Ierusalimului: Originea ta și nașterea ta sunt din țara lui Canaan; tatăl tău a fost amorit și mama ta hitită. Și cât despre nașterea ta, în ziua în care ai fost născută, buricul tău nu s-a tăiat, nici nu ai fost spălată în apă pentru înmuiere; nu ai fost tratată deloc cu sare, nici înfășată deloc. Niciun ochi nu s-a milostivit de tine, pentru a-ți face ceva din acestea, să aibă milă de tine; ci ai fost aruncată în câmp deschis, pentru a fi detestată ființa ta, în ziua în care te-ai născut. Și când eu am trecut pe lângă tine și te-am văzut murdărită în propriul tău sânge și ți-am spus pe când erai în sângele tău: Trăiește! Da, ți-am spus pe când erai în sângele tău: Trăiește! Eu te-am făcut să te înmulțești ca mugurele câmpului și ai crescut și te-ai făcut mare și ai ajuns podoaba podoabelor; sânii tăi s-au rotunjit și părul tău a crescut, deși erai goală și fără haine. Acum, după ce am trecut pe lângă tine și te-am privit, iată, timpul tău era timpul dragostei; și mi-am întins învelitoarea peste tine și ți-am acoperit goliciunea; da, ți-am jurat și am intrat în legământ cu tine, spune Domnul DUMNEZEU și tu ai devenit a mea. Atunci te-am spălat cu apă; da, ți-am spălat în întregime sângele de pe tine și te-am uns cu untdelemn. 10 Te-am îmbrăcat de asemenea cu lucrare brodată și te-am încălțat cu piele de bursuc și te-am încins cu in subțire și te-am acoperit cu mătase. 11 Te-am împodobit de asemenea cu ornamente și ți-am pus brățări la mâini și un lănțișor la gât. 12 Și ți-am pus o bijuterie pe frunte și cercei în urechi și o coroană frumoasă pe cap. 13 Astfel ai fost împodobită cu aur și cu argint și veșmântul tău era din in subțire și mătase și lucrare brodată; ai mâncat floarea făinii și miere și untdelemn; și ai fost foarte frumoasă și ai prosperat și ai ajuns o împărăție. 14 Și faima ta a mers printre păgâni pentru frumusețea ta, pentru că aceasta era desăvârșită prin frumusețea mea, pe care am pus-o peste tine, spune Domnul DUMNEZEU. 15 Dar tu te-ai încrezut în frumusețea ta și ai făcut pe curva din cauza faimei tale, și ți-ai turnat curviile la fiecare ce trecea; a lui era frumusețea ta. 16 Și ai luat din hainele tale și ți-ai împodobit înălțimile tale cu felurite culori și ai făcut pe curva pe ele, astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla, nici nu va mai fi astfel. 17 Ai luat de asemenea bijuteriile tale frumoase din aurul meu și din argintul meu, pe care ți le dădusem și ți-ai făcut chipuri de bărbați și ai curvit cu ele, 18 Și ai luat hainele tale brodate și le-ai acoperit; și ai pus untdelemnul meu și tămâia mea înaintea lor. 19 Mâncarea mea de asemenea, pe care ți-am dat-o, floarea făinii și untdelemn și miere, cu care te-am hrănit, și pe ele le-ai pus înaintea lor ca aromă dulce; și astfel a fost, spune Domnul DUMNEZEU. 20 Mai mult, ai luat pe fiii tăi și pe fiicele tale, pe care mi i-ai născut și pe aceștia i-ai sacrificat lor pentru a fi mâncați. Este acesta între curviile tale un lucru mic, 21 De ai ucis și pe copiii mei și i-ai dat ca să îi treci prin foc pentru ele? 22 Și în toate urâciunile tale și curviile tale nu ți-ai amintit de zilele tinereții tale, când erai goală și fără haine și erai murdărită în sângele tău. 23 Și s-a întâmplat după toată stricăciunea ta (vai, vai ție! spune Domnul DUMNEZEU); 24  ți-ai zidit de asemenea un loc de cinste și ți-ai făcut o înălțime în fiecare stradă. 25 Ți-ai zidit înălțimea ta la capul fiecărei căi și ți-ai făcut frumusețea să fie detestată și ți-ai desfăcut picioarele la fiecare ce trecea și ți-ai înmulțit curviile. 26 De asemenea ai curvit cu egiptenii vecinii tăi, mari la carne; și ți-ai înmulțit curviile pentru a mă provoca la mânie. 27 Iată, de aceea mi-am întins mâna asupra ta și ți-am micșorat hrana rânduită și te-am dat în voia celor care te urăsc, fiicelor filistenilor, care sunt rușinate de calea ta desfrânată. 28 Ai făcut de asemenea pe curva cu asirienii, pentru că erai nesățioasă; da, ai făcut pe curva cu ei și totuși nu ai putut fi satisfăcută. 29 Mai mult, ți-ai înmulțit curvia în țara lui Canaan până în Caldeea; și totuși nu ai fost satisfăcută cu aceasta. 30 Cât de slabă este inima ta, spune Domnul DUMNEZEU, văzând că faci toate acestea, lucrarea unei femei curve trufașă; 31 În aceea că îți zidești un loc de cinste la capul fiecărei căi și îți faci înălțime în fiecare stradă; și nu ai fost ca o curvă, în aceea că tu batjocorești plata; 32 Ci ca o soție care comite adulter, care ia pe străini în locul soțului ei! 33 Ei dau daruri tuturor curvelor; dar tu dai darurile tale tuturor iubiților tăi și îi plătești, ca ei să vină la tine din toate părțile pentru curvia ta. 34 Și tu ești altfel în curviile tale față de alte femei, prin aceea că nimeni nu te urmează ca să curvească; ci în aceea că tu dai o răsplată și nicio răsplată nu îți este dată ție, de aceea tu ești altfel. 35 De aceea, curvă, ascultă cuvântul DOMNULUI; 36 Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Pentru că murdăria ta a fost turnată afară și goliciunea ta descoperită prin curviile tale cu iubiții tăi și cu toți idolii urâciunilor tale și prin sângele copiilor tăi, pe care i-ai dat lor; 37 Iată, de aceea voi aduna pe toți iubiții tăi cu care ai avut plăcere și pe toți cei care i-ai iubit, cu toți cei pe care i-ai urât; îi voi aduna de jur împrejur împotriva ta și îți voi descoperi goliciunea înaintea lor, încât ei să vadă toată goliciunea ta. 38 Și te voi judeca, cum sunt judecate femeile care comit adulter și care varsă sânge; și îți voi da sânge în furie și gelozie. 39 Și te voi da de asemenea în mâna lor și ei îți vor dărâma locul tău de cinste și îți vor sfărâma înălțimile; te vor dezbrăca de asemenea de hainele tale și îți vor lua bijuteriile tale frumoase și te vor lăsa goală și fără haine. 40 Ei vor aduce de asemenea o ceată împotriva ta și te vor ucide cu pietre și te vor străpunge cu săbiile lor. 41 Și îți vor arde casele cu foc și vor face judecăți asupra ta înaintea ochilor multor femei; și te voi face să încetezi a mai face pe curva și de asemenea nu vei mai da vreo plată. 42 Astfel voi face ca furia mea împotriva ta să se odihnească și gelozia mea se va depărta de la tine și voi fi liniștit și nu mă voi mai mânia. 43 Pentru că nu ți-ai amintit de zilele tinereții tale, ci m-ai provocat în toate acestea; iată, de aceea și eu îți voi întoarce calea ta asupra capului tău, spune Domnul DUMNEZEU; și nu vei mai face această desfrânare deasupra tuturor urâciunilor tale. 44 Iată, oricine folosește proverbe va folosi acest proverb împotriva ta, spunând: Precum este mama, astfel este fiica ei. 45 Tu ești fiica mamei tale, care detestă pe soțul ei și pe copiii ei; și ești sora surorilor tale, care au detestat pe soții lor și pe copiii lor; mama voastră a fost hitită și tatăl vostru amorit. 46 Și sora ta mai mare este Samaria, ea și fiicele ei care locuiesc la stânga ta; și sora ta mai tânără care locuiește la dreapta ta, este Sodoma și fiicele ei. 47 Totuși tu nu ai umblat după căile lor, nici nu ai lucrat după urâciunile lor; ci, ca și cum acesta ar fi fost un lucru foarte mic, tu ai fost mai coruptă decât ele în toate căile tale. 48  Precum eu trăiesc, spune Domnul DUMNEZEU, sora ta Sodoma nu a făcut, nici ea nici fiicele ei, precum ai făcut tu și fiicele tale. 49 Iată, aceasta a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: mândrie, plinătate de pâine și abundență de lenevie erau în ea și în fiicele ei; și nu a întărit mâna celui sărac și nevoiaș. 50 Și ele au fost trufașe și au lucrat urâciune înaintea mea; de aceea le-am îndepărtat precum mi s-a părut bine. 51 Nici Samaria nu a făcut nici jumătate din păcatele tale, dar tu ți-ai înmulțit urâciunile tale mai mult decât ele și ai declarat drepte pe surorile tale în toate urâciunile tale pe care le-ai făcut. 52 Tu de asemenea, care ai judecat pe surorile tale, poartă-ți propria ta rușine pentru păcatele tale pe care le-ai făcut mai urâcios decât ele, ele sunt mai drepte decât tine; da, fii de asemenea încurcată și poartă-ți rușinea, în aceea că tu le-ai declarat drepte pe surorile tale. 53 Când voi întoarce din nou pe captivii lor, captivii Sodomei și a fiicelor ei și captivii Samariei și a fiicelor ei, atunci voi întoarce din nou pe captivii captivității tale în mijlocul lor; 54 Ca să îți porți propria ta rușine și să fii încurcată în tot ce ai făcut, în aceea că ești o mângâiere pentru ele. 55 Când surorile tale, Sodoma și fiicele ei, se vor întoarce la starea lor dinainte și Samaria și fiicele ei se vor întoarce la starea lor dinainte, atunci și tu și fiicele tale vă veți întoarce la starea voastră dinainte. 56 Pentru că sora ta Sodoma nu a fost menționată de gura ta în ziua mândriei tale, 57 Înainte ca stricăciunea ta să se descopere, ca pe timpul ocărârii tale a fiicelor Siriei și a tuturor celor ce sunt de jur împrejurul ei, fiicele filistenilor, care te disprețuiesc de jur împrejur. 58 Tu ți-ai purtat desfrânarea și urâciunile tale, spune DOMNUL. 59 Pentru că astfel spune Domnul DUMNEZEU: Mă voi purta cu tine precum te-ai purtat cu alții, tu care ai disprețuit jurământul călcând legământul. 60 Totuși eu îmi voi aminti de legământul meu cu tine în zilele tinereții tale și voi întemeia pentru tine un legământ veșnic. 61 Atunci îți vei aminti de căile tale și vei fi rușinată, când le vei primi pe surorile tale, pe cele mai mari și pe cele mai tinere; și ți le voi da ca fiice, dar nu prin legământul tău. 62 Și eu voi întemeia legământul meu cu tine și vei ști că eu sunt DOMNUL; 63 Ca să îți amintești și să fii încurcată și niciodată să nu îți mai deschizi gura din cauza rușinii tale, după ce eu mă voi fi potolit față de tine pentru tot ce ai făcut, spune Domnul DUMNEZEU.