6
Şi s-a întâmplat, pe când oamenii au început a se înmulţi pe faţa pământului şi li s-au născut fiice, Că fiii lui Dumnezeu au văzut că fiicele oamenilor erau frumoase şi şi-au luat soţii din toate pe care le-au ales. Şi DOMNUL a spus: Duhul meu nu se va lupta întotdeauna cu omul, căci el este de asemenea şi carne; totuşi zilele lui vor fi o sută douăzeci de ani. Erau uriaşi pe pământ în acele zile şi, de asemenea, după aceea, când fiii lui Dumnezeu au intrat la fiicele oamenilor şi ele le-au născut copii, aceştia au fost războinicii, care au fost în vechime oameni de renume. Şi Dumnezeu a văzut că stricăciunea omului era mare pe pământ şi că fiecare imaginaţie a gândurilor inimii sale era numai facere de rău continuă. Şi aceasta l-a făcut pe DOMNUL să se pocăiască pentru că a făcut pe om pe pământ şi l-a mâhnit în inima lui. Şi DOMNUL a spus: Voi nimici de pe faţa pământului pe omul pe care l-am creat, deopotrivă om şi animal şi târâtoarea şi păsările cerului, fiindcă aceasta mă face să mă pocăiesc că i-am făcut. Dar Noe a găsit har în ochii DOMNULUI. Acestea sunt generaţiile lui Noe: Noe a fost un bărbat drept şi desăvârşit în generaţiile lui şi Noe a umblat cu Dumnezeu. 10 Şi Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet. 11 Şi pământul era corupt înaintea lui Dumnezeu şi pământul era umplut de violenţă. 12 Şi Dumnezeu a privit peste pământ şi, iată, acesta era corupt, pentru că toată făptura şi-a corupt calea pe pământ. 13 Şi Dumnezeu i-a spus lui Noe: Sfârşitul a toată făptura a ajuns înaintea mea, fiindcă pământul este plin de violenţă din cauza lor; şi, iată, îi voi nimici împreună cu pământul. 14 Fă-ţi o arcă din lemn de gofer, să faci camere în arcă şi să o smoleşti pe dinăuntru şi pe dinafară cu smoală. 15 Şi acesta este modelul după care să o faci: Lungimea arcei să fie de trei sute de coţi, lăţimea acesteia cincizeci de coţi şi înălţimea acesteia treizeci de coţi. 16 Să faci arcei o fereastră, deasupra, să o termini la un cot de la acoperiş, şi uşa arcei să o aşezi în latura arcei; să faci arca cu trei nivele: cel de jos, al doilea şi al treilea. 17 Şi iată, eu, chiar eu, voi aduce un potop de ape peste pământ, pentru a nimici toată făptura de sub cer, în care este suflarea vieţii şi fiecare lucru care este pe pământ va muri. 18 Dar cu tine îmi voi întemeia legământul meu; şi să intri în arcă, tu şi fiii tăi şi soţia ta şi soţiile fiilor tăi cu tine. 19 Şi din fiecare vieţuitoare de orice făptură, două din fiecare soi, să aduci în arcă, pentru a le ţine în viaţă cu tine; să fie parte bărbătească şi parte femeiască. 20 Din păsări, după felul lor, şi din vite, după felul lor, şi din fiecare târâtoare a pământului, după felul ei, două din fiecare soi vor veni la tine, pentru a le ţine în viaţă. 21 Şi ia la tine din toată mâncarea care se mănâncă şi strânge-o la tine şi va fi mâncare pentru tine şi pentru ele. 22 Astfel a făcut Noe, conform cu tot ceea ce Dumnezeu i-a poruncit, astfel a făcut el.