53
1 Cine a crezut vestea noastră şi cui i s-a arătat braţul DOMNULUI? 2 Fiindcă el va creşte înaintea lui ca un lăstar şi ca o rădăcină dintr-un pământ uscat, nu va avea nici formă nici frumuseţe; şi când îl vom vedea, nu va avea frumuseţe ca să îl dorim. 3 El este dispreţuit şi respins de oameni; un om al întristărilor şi obişnuit cu mâhnirea, şi ne-am ascuns de el cum ne-am ascunde feţele, a fost dispreţuit şi noi nu l-am preţuit. 4 Cu adevărat el a purtat mâhnirile noastre şi a luat asupra lui întristările noastre, totuşi l-am socotit bătut, lovit de Dumnezeu şi chinuit. 5 Dar el a fost rănit pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre, pedeapsa păcii noastre a fost asupra lui; şi prin loviturile lui suntem vindecaţi. 6 Noi toţi ca oi am rătăcit; ne-am întors fiecare la propria cale; şi DOMNUL a aşezat pe el nelegiuirea noastră a tuturor. 7 A fost oprimat şi a fost chinuit, totuşi nu şi-a deschis gura, este adus ca un miel la măcel, ca o oaie mută înaintea tunzătorilor, astfel nu şi-a deschis gura. 8 A fost luat de la închisoare şi de la judecată, şi cine va vesti generaţia lui? Fiindcă a fost stârpit din ţara celor vii, pentru fărădelegea poporului meu a fost el lovit. 9 Şi în moartea lui şi-a rânduit mormântul cu cei stricaţi şi cu cei bogaţi, pentru că nu făcuse nimic violent, nici nu era vreo înşelăciune în gura lui. 10 Totuşi DOMNULUI i-a plăcut să îl zdrobească; l-a supus suferinţei; când tu îi vei face sufletul o ofrandă pentru păcat, el va vedea sămânţa lui, îşi va prelungi zilele şi plăcerea DOMNULUI va prospera în mâna lui. 11 Va vedea din rodul ostenelii sufletului său şi va fi satisfăcut, prin cunoaşterea lui, servitorul meu cel drept va declara drepţi pe cei mulţi; şi el va lua asupra lui nelegiuirile lor. 12 De aceea îi voi da partea lui cu cei mari şi va împărţi prada cu cei puternici, pentru că şi-a turnat sufletul până la moarte şi a fost numărat cu călcătorii de lege; şi a purtat păcatul multora şi a mijlocit pentru călcătorii de lege.