41
Și s-a întâmplat în luna a șaptea, că Ismael, fiul lui Netania, fiul lui Elișama, din sămânța împărătească și prinții împăratului, și zece bărbați cu el, au venit la Ghedalia, fiul lui Ahicam la Mițpa; și acolo ei au mâncat pâine împreună în Mițpa. Atunci s-a ridicat Ismael, fiul lui Netania, și cei zece bărbați care erau cu el și l-au lovit pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Șafan, cu sabia și l-au ucis, pe cel pe care împăratul Babilonului îl făcuse guvernator peste țară. Ismael a ucis de asemenea pe toți iudeii care erau cu el, cu Ghedalia, la Mițpa și pe caldeenii care se găseau acolo și pe bărbații de război. Și s-a întâmplat a doua zi după ce el îl ucisese pe Ghedalia și nimeni nu știa aceasta, Că au venit câțiva din Sihem, din Șilo și din Samaria, optzeci de bărbați, având bărbile lor rase și hainele lor rupte și care se tăiaseră, cu ofrande și tămâie în mâna lor, pentru a le aduce la casa DOMNULUI. Și Ismael, fiul lui Netania, a ieșit de la Mițpa să îi întâlnească, plângând tot timpul cât mergea; și s-a întâmplat, pe când i-a întâlnit, că le-a spus: Veniți la Ghedalia, fiul lui Ahicam. Și s-a întâmplat, după ce ei au intrat în mijlocul cetății, că Ismael, fiul lui Netania, i-a ucis și i-a aruncat în mijlocul gropii, el și oamenii care erau cu el. Dar zece oameni s-au găsit între ei care i-au spus lui Ismael: Nu ne ucide, pentru că avem ascunse în câmp, provizii de grâu și de orz și de untdelemn și de miere. Astfel el a încetat și nu i-a ucis printre frații lor. Și, groapa în care Ismael aruncase toate trupurile moarte ale oamenilor, pe care îi ucisese din cauza lui Ghedalia, era aceea pe care împăratul Asa o făcuse de frica lui Baașa, împăratul lui Israel; și Ismael, fiul lui Netania, a umplut-o cu cei uciși. 10 Atunci Ismael a dus captivi toată rămășița poporului care era în Mițpa, pe fiicele împăratului și pe tot poporul care rămăsese în Mițpa, pe care Nebuzaradan căpetenia gărzii îi încredințase lui Ghedalia, fiul lui Ahicam; și Ismael, fiul lui Netania, i-a dus captivi și s-a depărtat să treacă la amoniți. 11 Dar când Iohanan, fiul lui Careah, și toate căpeteniile armatelor care erau cu el, au auzit de tot răul pe care Ismael, fiul lui Netania, îl făcuse, 12 Atunci ei au luat pe toți bărbații și au mers să lupte cu Ismael, fiul lui Netania, și l-au găsit aproape de apele mari care sunt în Gabaon. 13 Și s-a întâmplat, când tot poporul care era cu Ismael, l-a văzut pe Iohanan, fiul lui Careah, și pe toate căpeteniile armatelor care erau cu el, că s-au veselit. 14 Astfel, tot poporul pe care Ismael îl dusese captiv din Mițpa s-a întors și a venit înapoi și s-a dus la Iohanan, fiul lui Careah. 15 Dar Ismael, fiul lui Netania, a scăpat de Iohanan cu opt oameni și a mers la amoniți. 16 Și Iohanan, fiul lui Careah, și toate căpeteniile armatelor care erau cu el au luat toată rămășița poporului, pe care au adus-o înapoi de la Ismael, fiul lui Netania, care venea din Mițpa, după ce îl ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam: adică pe bărbații viteji războinici și pe femei și pe copii și pe fameni, pe care i-a adus înapoi din Gabaon; 17 Și s-au depărtat și au locuit în locuințele din Chimham, care este lângă Betleem, pentru a merge să intre în Egipt, 18 Din cauza caldeenilor, pentru că se temeau de ei, pentru că Ismael, fiul lui Netania, îl ucisese pe Ghedalia, fiul lui Ahicam, pe care împăratul Babilonului îl făcuse guvernator peste țară.