52
Zedechia era în vârstă de douăzeci și unu de ani când a început să domnească și a domnit unsprezece ani în Ierusalim. Și numele mamei lui era Hamutal, fiica lui Ieremia, din Libna. Și el a făcut ceea ce era rău în ochii DOMNULUI, conform cu tot ce făcuse Ioiachim. Fiindcă prin mânia DOMNULUI s-a întâmplat în Ierusalim și în Iuda, până când i-a alungat din prezența sa, că Zedechia s-a răzvrătit împotriva împăratului Babilonului. Și s-a întâmplat în al nouălea an al domniei lui, în luna a zecea, în ziua a zecea a lunii, că Nebucadnețar împăratul Babilonului, a venit, el și toată armata lui, împotriva Ierusalimului și și-au așezat tabăra împotriva lui și au zidit forturi împotriva lui de jur împrejur. Astfel cetatea a fost asediată, până în anul al unsprezecelea al împăratului Zedechia. Și în luna a patra, în a noua zi a lunii, foametea era aspră în cetate, astfel încât nu era pâine pentru poporul țării. Atunci cetatea a fost spartă și toți bărbații de război au fugit și au ieșit din cetate noaptea pe calea porții dintre cele două ziduri, care era lângă grădina împăratului; (acum, caldeenii erau lângă cetate de jur împrejur) și ei au mers pe calea câmpiei. Dar armata caldeenilor l-a urmărit pe împărat și l-a ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului; și toată armata lui s-a împrăștiat de la el. Atunci ei l-au prins pe împărat și l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla în țara Hamatului, unde el a dat judecata asupra lui. 10 Și împăratul Babilonului a ucis pe fiii lui Zedechia înaintea ochilor lui; el a ucis de asemenea pe toți prinții lui Iuda în Ribla. 11 Atunci i-a scos ochii lui Zedechia; și împăratul Babilonului l-a legat în lanțuri și l-a dus în Babilon și l-a pus în închisoare până în ziua morții lui. 12 Și în luna a cincea, în ziua a zecea a lunii, care era în al nouăsprezecelea an al împăratului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, a intrat Nebuzaradan căpetenia gărzii, care servea împăratului Babilonului, în Ierusalim, 13 Și a ars casa DOMNULUI și casa împăratului; și toate casele din Ierusalim și pe toate casele oamenilor mari, le-a ars cu foc; 14 Și toată armata caldeenilor care era cu căpetenia gărzii a dărâmat toate zidurile Ierusalimului de jur împrejur. 15 Atunci Nebuzaradan căpetenia gărzii a dus captivi pe anumiți dintre săracii poporului și restul poporului care rămăsese în cetate și pe aceia care trecuseră, care trecuseră la împăratul Babilonului; și restul mulțimii. 16 Dar Nebuzaradan căpetenia gărzii a lăsat dintre săracii țării ca viticultori și agricultori. 17 De asemenea caldeenii au sfărâmat stâlpii de aramă care erau în casa DOMNULUI, și postamentele și marea de aramă care erau în casa DOMNULUI și au dus toată arama lor în Babilon. 18 Au luat de asemenea oalele și lopețile și mucările și bolurile și lingurile și toate vasele de aramă cu care ei serveau. 19 Și căpetenia gărzii a luat de asemenea căldările și tăvile pentru cărbuni și bolurile și oalele și sfeșnicele și lingurile și paharele; ceea ce era de aur, în aur, și ceea ce era de argint, în argint. 20 Cei doi stâlpi, o mare și cei doisprezece boi care erau sub postamente, pe care împăratul Solomon îi făcuse în casa DOMNULUI; arama tuturor acestor vase era de necântărit. 21 Și referitor la stâlpi, înălțimea unui stâlp era de optsprezece coți; și un fir de doisprezece coți îl cuprindea; și grosimea lui era de patru degete; acesta era gol pe interior. 22 Și un capitel de aramă era deasupra lui; și înălțimea unui capitel era de cinci coți cu o rețea și rodii pe capitel de jur împrejur, totul de aramă. Al doilea stâlp și rodiile erau asemănătoare acestora. 23 Și erau nouăzeci și șase de rodii pe o parte; și toate rodiile de pe rețea erau o sută de jur împrejur. 24 Și căpetenia gărzii a luat pe Seraia, marele preot; și pe Țefania, al doilea preot, și pe cei trei paznici ai ușii; 25 A luat de asemenea din cetate un famen care avusese însărcinarea asupra bărbaților de război; și șapte bărbați dintre cei care erau aproape de fața împăratului, care se găseau în cetate; și pe mai marele scrib al oștirii, care înrola poporul țării; și șaizeci de bărbați din poporul țării, care se găseau în mijlocul cetății. 26 Astfel Nebuzaradan căpetenia gărzii i-a luat și i-a adus la împăratul Babilonului la Ribla. 27 Și împăratul Babilonului i-a lovit și i-a dat la moarte la Ribla în țara Hamatului. Astfel Iuda a fost dus captiv din propria lui țară. 28 Acesta este poporul pe care Nebucadnețar l-a dus captiv, în anul al șaptelea: trei mii douăzeci și trei de iudei; 29 În anul al optsprezecelea al lui Nebucadnețar el a dus captiv din Ierusalim opt sute treizeci și două de persoane; 30 În anul al douăzeci și treilea al lui Nebucadnețar, Nebuzaradan căpetenia gărzii a dus captivi dintre iudei șapte sute patruzeci și cinci de persoane; toate persoanele au fost patru mii șase sute. 31 Și s-a întâmplat în al treizeci și șaptelea an al captivității lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăsprezecea lună, în a douăzeci și cincea zi a lunii, că Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul întâi al domniei lui, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l-a scos din închisoare, 32 Și i-a vorbit cu bunătate și a pus tronul lui deasupra tronului împăraților care erau cu el în Babilon, 33 Și i-a schimbat hainele de închisoare; și el a mâncat întotdeauna pâine înaintea lui în toate zilele vieții lui. 34 Și hrana lui, era hrană dată lui continuu de împăratul Babilonului, în fiecare zi o porție, până în ziua morții lui, în toate zilele vieții lui.