9
Atunci Iov a răspuns și a zis: Cu adevărat știu că așa este, dar cum ar fi un om drept cu Dumnezeu? Dacă se va certa cu el, nu îi poate răspunde una dintr-o mie. El este înțelept în inimă și puternic în tărie; cine a prosperat împietrindu-se împotriva lui? Care mută munții și ei nu știu, care îi răstoarnă în mânia sa. Care clatină pământul din locul lui și stâlpii săi se cutremură. Care poruncește soarelui iar el nu răsare; și sigilează stelele. Care singur întinde cerurile și calcă pe valurile mării. Care face Ursa, Orionul și Pleiadele și încăperile sudului. 10 Care face lucruri mari, peste putință a fi socotite, da, și minuni fără număr. 11 Iată, el merge pe lângă mine și eu nu îl văd; trece de asemenea pe lângă mine, dar nu îl percep. 12 Iată, el ia, cine îl poate împiedica? Cine îi va spune: Ce faci? 13 Dacă Dumnezeu nu își va retrage mânia, ajutoarele mândre se încovoaie sub el. 14 Cu cât mai puțin să îi răspund și să îmi aleg cuvintele să mă judec cu el? 15 Căruia, deși am fost drept, totuși nu i-aș răspunde, ci aș face cerere către judecătorul meu. 16 Dacă l-aș fi chemat, iar el mi-ar fi răspuns, totuși nu aș crede că a dat ascultare vocii mele. 17 Căci mă frânge cu o furtună și îmi înmulțește rănile fără motiv. 18 Nu îmi va permite să îmi trag suflarea, ci mă umple cu amărăciune. 19 Dacă vorbesc despre putere, iată, el este puternic; și despre judecată, cine îmi va rândui un timp să pledez? 20 Dacă mă declar drept, propria mea gură mă va condamna; dacă spun: Sunt desăvârșit, aceasta mă va dovedi de asemenea pervers. 21 Chiar dacă eu aș fi desăvârșit, totuși nu mi-aș cunoaște sufletul, mi-aș disprețui viața. 22 Acesta este un lucru, de aceea l-am spus: El nimicește pe cel desăvârșit și pe cel stricat. 23 Dacă biciul ucide dintr-odată, el va râde la încercarea celui nevinovat. 24 Pământul este dat în mâna celor stricați; el acoperă fețele judecătorilor acestuia; dacă nu, unde și cine este el? 25 Acum zilele mele sunt mai iuți decât un alergător; ele zboară și nu văd nimic bun. 26 Au trecut precum corăbiile iuți, precum acvila care se grăbește la pradă. 27 Dacă spun: Voi uita plângerea mea, îmi voi părăsi întristarea și mă voi mângâia; 28 Mi-e teamă de toate întristările mele, știu că nu mă vei considera nevinovat. 29 Dacă sunt stricat, de ce muncesc în zadar? 30 Dacă mă spăl cu apă din zăpadă și îmi curăț mâinile ca niciodată, 31 Totuși mă vei scufunda în șanț și propriile mele haine mă vor detesta. 32 Pentru că nu este om cum sunt eu, ca să îi răspund și să venim împreună la judecată. 33 Între noi nu este arbitru, să își pună mâna peste amândoi. 34 Să își ia toiagul de la mine și să nu mă îngrozească spaima lui; 35 Atunci aș vorbi și nu m-aș teme de el; dar nu este așa cu mine.