4
1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: 2 Vorbește copiilor lui Israel, zicând: Dacă un suflet va păcătui din ignoranță împotriva oricăreia dintre poruncile DOMNULUI, referitor la lucruri care nu trebuiesc făcute, și va lucra împotriva oricăreia dintre ele; 3 Dacă preotul, care este uns păcătuiește conform cu păcatul poporului, atunci el să aducă DOMNULUI pentru păcatul său, pe care l-a păcătuit, un taur tânăr, fără cusur, DOMNULUI, ca ofrandă pentru păcat. 4 Și să aducă taurul la ușa tabernacolului întâlnirii înaintea DOMNULUI; și să își pună mâna pe capul taurului și să înjunghie taurul înaintea DOMNULUI. 5 Și preotul, care este uns, să ia din sângele taurului și să îl aducă la tabernacolul întâlnirii; 6 Și preotul să își înmoaie degetul în sânge și să stropească din sângele taurului de șapte ori înaintea DOMNULUI, înaintea perdelei sanctuarului. 7 Și preotul să pună din sânge, înaintea DOMNULUI, pe coarnele altarului de tămâie dulce, care este în tabernacolul întâlnirii; și să toarne tot sângele taurului al ofrandei arse la baza altarului, care este la ușa tabernacolului întâlnirii. 8 Și să scoată din el toată grăsimea taurului pentru ofranda pentru păcat; grăsimea care acoperă măruntaiele și toată grăsimea care este pe măruntaie. 9 Și cei doi rinichi și grăsimea care este pe ei, care este pe coapse și lobul de pe ficat cu rinichii, pe acestea să le scoată, 10 Precum a fost scoasă din taurul sacrificiului ofrandei de pace; și preotul să le ardă pe altarul ofrandei arse. 11 Și pielea taurului și toată carnea lui, cu capul lui și cu picioarele lui și măruntaiele lui și balega lui, 12 Chiar întregul taur să-l ducă în afara taberei la un loc curat, unde este turnată cenușa, și să îl ardă cu foc, pe lemne; să fie ars acolo unde este turnată cenușa. 13 Și dacă întreaga adunare a lui Israel păcătuiește din ignoranță și lucrul este ascuns de ochii adunării și ei au făcut ceva împotriva oricăreia dintre poruncile DOMNULUI, referitor la lucruri care nu trebuiesc făcute, și sunt vinovați, 14 Când păcatul, pe care l-au păcătuit este cunoscut, adunarea să aducă un taur tânăr pentru păcat și să îl aducă înaintea tabernacolului întâlnirii. 15 Și bătrânii adunării să își pună mâinile pe capul taurului înaintea DOMNULUI și taurul să fie înjunghiat înaintea DOMNULUI. 16 Și preotul, care este uns, să aducă din sângele taurului la tabernacolul întâlnirii; 17 Și preotul să își înmoaie degetul în sânge și să îl stropească de șapte ori înaintea DOMNULUI, înaintea perdelei. 18 Și să pună câtva din sânge pe coarnele altarului, care este înaintea DOMNULUI, care este în tabernacolul întâlnirii, și să toarne tot sângele la baza altarului pentru ofrandele arse, care este la ușa tabernacolului întâlnirii. 19 Și să îi scoată toată grăsimea și să o ardă pe altar. 20 Și să facă cu taurul precum a făcut cu taurul pentru ofrandă pentru păcat, astfel să facă el cu acesta și preotul să facă ispășire pentru ei, și acesta să le fie iertat. 21 Și el să care taurul în afara taberei și să îl ardă precum l-a ars pe primul taur, aceasta este ofrandă pentru păcat, pentru adunare. 22 Când un conducător a păcătuit și a făcut ceva din ignoranță împotriva oricăreia dintre poruncile DOMNULUI Dumnezeul său, referitor la lucruri care nu trebuiesc făcute, și este vinovat, 23 Sau dacă păcatul său, în care a păcătuit, ajunge la cunoașterea sa, el să-și aducă darul, un ied dintre capre, o parte bărbătească, fără cusur; 24 Și să își pună mâna pe capul țapului și să îl înjunghie în locul unde ei înjunghie ofranda arsă, înaintea DOMNULUI, aceasta este ofrandă pentru păcat. 25 Și preotul să ia din sângele ofrandei pentru păcat, cu degetul său, și să îl pună pe coarnele altarului ofrandei arse și să toarne sângele lui la baza altarului pentru ofranda arsă. 26 Și să îi ardă toată grăsimea pe altar, precum grăsimea sacrificiului ofrandelor de pace; și preotul să facă ispășire pentru el, referitor la păcatul lui, și acesta îi va fi iertat. 27 Și dacă oricine dintre oamenii de rând păcătuiește din ignoranță, făcând ceva împotriva oricăreia dintre poruncile DOMNULUI, referitor la lucruri care nu trebuiesc făcute, și este vinovat, 28 Sau dacă păcatul său, pe care l-a păcătuit ajunge la cunoașterea sa, atunci să își aducă darul: un ied dintre capre, parte femeiască fără cusur, pentru păcatul său pe care l-a păcătuit. 29 Și să își pună mâna pe capul ofrandei pentru păcat și să înjunghie ofranda pentru păcat în locul unde se face ofranda arsă. 30 Și preotul să ia din sângele ei cu degetul său și să îl pună pe coarnele altarului al ofrandei arse și să toarne tot sângele ei la baza altarului. 31 Și să scoată toată grăsimea acesteia, precum este scoasă grăsimea de la sacrificiul ofrandelor de pace; și preotul să o ardă pe altar pentru o aromă dulce DOMNULUI; și preotul să facă ispășire pentru el și acesta să îi fie iertat. 32 Și dacă el aduce un miel ca ofrandă pentru păcat, el să aducă o parte femeiască fără cusur. 33 Și să își pună mâna pe capul ofrandei pentru păcat și să o înjunghie ca ofrandă pentru păcat în locul unde ei înjunghie ofranda arsă. 34 Și preotul să ia din sângele ofrandei pentru păcat cu degetul său și să îl pună pe coarnele altarului pentru ofranda arsă și să toarne tot sângele ei la baza altarului; 35 Și să scoată toată grăsimea ei, precum este scoasă grăsimea mielului de la sacrificiul ofrandelor de pace; și preotul să le ardă pe altar, conform ofrandelor făcute prin foc DOMNULUI; și preotul să facă ispășire pentru păcatul lui pe care l-a făcut și acesta îi va fi iertat.