11
1 Și s-a întâmplat, după ce a terminat Isus de poruncit celor doisprezece discipoli ai săi, că a plecat de acolo să învețe pe oameni și să predice în cetățile lor. 2 Iar când a auzit Ioan din închisoare faptele lui Cristos, a trimis pe doi dintre discipolii săi, 3 Și i-au spus: Tu ești cel ce trebuie să vină, sau să așteptăm pe altul? 4 Isus a răspuns și le-a zis: Mergeți și arătați-i din nou lui Ioan cele ce auziți și vedeți; 5 Orbii își primesc vederea și șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți și surzii aud, morții sunt înviați și săracilor li se predică evanghelia. 6 Și binecuvântat este oricine nu se va poticni de mine. 7 Și pe când se duceau, Isus a început să vorbească mulțimilor despre Ioan: Ce ați ieșit să vedeți în pustie? O trestie scuturată de vânt? 8 Totuși ce ați ieșit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraților. 9 Totuși ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet. 10 Fiindcă acesta este cel despre care este scris: Iată, eu trimit pe mesagerul meu înaintea feței tale, care îți va pregăti calea înaintea ta. 11 Adevărat vă spun: Între cei născuți din femei nu s-a ridicat niciunul mai mare decât Ioan Baptist; cu toate acestea, cel mai mic în împărăția cerului este mai mare decât el. 12 Și din zilele lui Ioan Baptist până acum, împărăția cerului suferă violență și oamenii violenți o iau cu forța. 13 Fiindcă toți profeții și legea au profețit până la Ioan. 14 Și dacă voiți să primiți, acesta este Ilie care trebuia să vină. 15 Cine are urechi de auzit, să audă. 16 Dar cu ce voi asemăna această generație? Este asemănătoare copilașilor șezând în piețe și strigând la tovarășii lor, 17 Și spunând: V-am cântat din fluier și nu ați dansat; v-am cântat de jale și nu v-ați jelit. 18 Fiindcă a venit Ioan, nici mâncând nici bând și ei spun: Are drac. 19 Fiul omului a venit mâncând și bând și ei spun: Iată, un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor. Totuși, înțelepciunea este justificată prin copiii ei. 20 Atunci a început să le reproșeze cetăților în care fuseseră făcute cele mai multe din faptele lui puternice, pentru că nu s-au pocăit. 21 Vai ție, Corazin! Vai ție, Betsaida! Căci, dacă în Tir și Sidon ar fi fost făcute faptele puternice care au fost făcute în voi, de mult s-ar fi pocăit cu pânză de sac și cenușă. 22 Dar vă spun: Pentru Tir și Sidon va fi mai ușor de suportat în ziua judecății, decât pentru voi. 23 Și tu, Capernaum, care ești înălțat până la cer, vei fi doborât până în iad, căci, dacă în Sodoma ar fi fost făcute faptele puternice care au fost făcute în tine, ar fi rămas până astăzi. 24 Dar vă spun: Pentru ținutul Sodomei va fi mai ușor de suportat în ziua judecății, decât pentru tine. 25 În timpul acela, Isus a răspuns și a zis: Îți mulțumesc, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea de la cei înțelepți și prevăzători și le-ai revelat pruncilor. 26 Da, Tată, pentru că așa este plăcut înaintea ta. 27 Toate lucrurile mi-au fost date de Tatăl meu; și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaște pe Tatăl, decât Fiul și acela căruia Fiul vrea să i-l reveleze. 28 Veniți la mine toți cei ce munciți și sunteți greu împovărați și eu vă voi da odihnă. 29 Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la mine, pentru că eu sunt blând și umil în inimă; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. 30 Fiindcă jugul meu este ușor și sarcina mea este ușoară.