5
Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise spunând: Poruncește copiilor lui Israel, să scoată din tabără pe fiecare lepros și pe fiecare om care are o scurgere și pe oricine este pângărit cu mort, Deopotrivă parte bărbătească și parte femeiască să îi scoateți afară, în afara taberei să îi scoateți pe aceștia; ca să nu pângărească taberele lor, în mijlocul cărora locuiesc eu. Și copiii lui Israel au făcut astfel și i-au scos afară, în afara taberei, precum DOMNUL i-a vorbit lui Moise, astfel au făcut copiii lui Israel. Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: Vorbește copiilor lui Israel: Când un bărbat sau o femeie va face orice păcat pe care oamenii îl fac, lucrând o fărădelege împotriva DOMNULUI și acea persoană este vinovată, Atunci să își mărturisească păcatul pe care l-a făcut și să plătească pentru fărădelegea sa cu suma întreagă a acesteia și să adauge a cincea parte din ea și să o dea celui împotriva căruia a încălcat. Dar dacă bărbatul nu are nicio rudă căruia să îi plătească fărădelegea, să fie plătită DOMNULUI fărădelegea, adică preotului; pe lângă berbecul ispășirii, prin care se va face ispășire pentru el. Și fiecare ofrandă din toate lucrurile sfinte ale copiilor lui Israel, pe care ei le aduc preotului, să fie ale lui. 10 Și lucrurile sfințite ale fiecărui om să fie ale lui, orice dă vreun bărbat preotului să fie al lui. 11 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: 12 Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Dacă soția unui bărbat se abate și face fărădelege împotriva lui, 13 Și dacă un bărbat se culcă cu ea carnal și acest lucru este ascuns de ochii soțului ei și este ținut ascuns și ea este pângărită și nu este niciun martor împotriva ei, nici nu a fost prinsă; 14 Și duhul geloziei vine asupra lui și este gelos pe soția sa și ea este pângărită; sau dacă duhul geloziei vine asupra lui și el este gelos pe soția sa iar ea nu este pângărită, 15 Atunci bărbatul să aducă pe soția sa la preot și să aducă darul ei pentru ea, a zecea parte dintr-o efă de făină de orz; să nu pună untdelemn peste el, nici tămâie să nu pună peste el, pentru că este o ofrandă de gelozie, o ofrandă de amintire, aducând nelegiuirea în amintire. 16 Și preotul să o apropie și să o pună înaintea DOMNULUI; 17 Și preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; și din pulberea care este pe podeaua tabernacolului preotul să ia și să o pună în apă; 18 Și preotul să pună femeia înaintea DOMNULUI și să descopere capul femeii și să pună ofranda de amintire în mâinile ei, care este ofranda de gelozie și preotul să aibă în mâna sa apa amară care provoacă blestemul, 19 Și preotul să îi poruncească printr-un jurământ și să spună femeii: Dacă niciun bărbat nu s-a culcat cu tine și dacă nu te-ai abătut spre necurăție cu un altul în locul soțului tău, să fii liberă de această apă amară care provoacă blestemul; 20 Dar dacă te-ai abătut la un altul în locul soțului tău și dacă te-ai pângărit și vreun bărbat s-a culcat cu tine în afară de soțul tău; 21 Atunci preotul să poruncească femeii cu un jurământ de blestem și preotul să spună femeii: DOMNUL să te facă un blestem și un jurământ în mijlocul poporului tău, când DOMNUL va face coapsa ta să putrezească și pântecele tău să se umfle. 22 Și această apă care provoacă blestemul să intre în măruntaiele tale, ca să umfle pântecele tău și coapsa ta să putrezească și femeia să spună: Amin, Amin. 23 Și preotul să scrie aceste blesteme într-o carte și să le șteargă cu apa amară. 24 Și să facă pe femeie să bea apa amară care provoacă blestemul și apa care provoacă blestemul să intre în ea și va deveni amară. 25 Apoi preotul să ia ofranda de gelozie din mâna femeii și să legene ofranda înaintea DOMNULUI și să o ofere pe altar; 26 Și preotul să ia o mână plină din ofrandă, din amintirea acesteia și să o ardă pe altar și după aceea să facă pe femeie să bea apa. 27 Și după ce a făcut-o să bea apa, atunci se va întâmpla că, dacă s-a pângărit și a făcut fărădelege împotriva soțului ei, apa care provoacă blestemul să intre în ea și va deveni amară și pântecele ei se va umfla și coapsa ei va putrezi și femeia va fi un blestem în mijlocul poporului ei. 28 Dar dacă femeia nu s-a pângărit, ci este curată, atunci ea să fie liberă și să conceapă sămânță. 29 Aceasta este legea geloziilor, când o soție se abate la altul în locul soțului ei și se pângărește; 30 Sau când duhul de gelozie vine asupra lui și este gelos pe soția sa și o pune pe femeie înaintea DOMNULUI și preotul să îi facă după toată această lege. 31 Atunci bărbatul să fie nevinovat de nelegiuire și această femeie să poarte nelegiuirea ei.