7
Și s-a întâmplat în ziua în care Moise a ridicat în întregime tabernacolul și l-a uns și l-a sfințit pe el și toate uneltele lui, deopotrivă altarul și toate vasele acestuia și le-a uns și le-a sfințit; Că prinții lui Israel, căpeteniile caselor părinților lor, care erau prinții triburilor și erau peste cei care au fost numărați, au oferit, Și au adus darul lor înaintea DOMNULUI, șase care acoperite și doisprezece boi; un car pentru doi dintre prinți și pentru fiecare dintre ei un bou și i-au adus înaintea tabernacolului. Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: Ia-le de la ei, ca să poată fi făcut serviciul tabernacolului întâlnirii; și să le dai leviților, fiecărui bărbat conform serviciului său. Și Moise a luat carele și boii și le-a dat leviților. Două care și patru boi le-a dat fiilor lui Gherșon, conform serviciului lor; Și patru care și opt boi le-a dat fiilor lui Merari, conform serviciului lor, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul. Dar fiilor lui Chehat nu le-a dat nimic, deoarece serviciul sanctuarului ce le aparținea era ca ei să care pe umerii lor. 10 Și prinții au adus ofrande pentru dedicarea altarului în ziua în care a fost uns, prinții au adus darul lor înaintea altarului. 11 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Să aducă darul lor, fiecare prinț în ziua lui, pentru dedicarea altarului. 12 Și cel ce a adus darul său în prima zi a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din tribul lui Iuda. 13 Și darul său a fost un platou de argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă erau pline de floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 14 O lingură din aur, de zece șekeli, plină cu tămâie; 15 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă; 16 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 17 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab. 18 În a doua zi a oferit Nataneel, fiul lui Țuar, prințul lui Isahar. 19 A adus ca dar al său, un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 20 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 21 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 22 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 23 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Nataneel, fiul lui Țuar. 24 În ziua a treia a oferit Eliab, fiul lui Helon, prințul copiilor lui Zabulon. 25 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 26 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 27 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă; 28 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 29 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Eliab, fiul lui Helon. 30 În ziua a patra a oferit Elițur, fiul lui Ședeur, prințul copiilor lui Ruben. 31 Darul său a fost un platou din argint în greutatea de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 32 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 33 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 34 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 35 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Elițur, fiul lui Ședeur. 36 În ziua a cincea a oferit Șelumiel, fiul lui Țurișadai, prințul copiilor lui Simeon. 37 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 38 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 39 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 40 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 41 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai. 42 În ziua a șasea a oferit Eliasaf, fiul lui Deuel, prințul copiilor lui Gad. 43 Darul său a fost un platou din argint în greutatea de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 44 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 45 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 46 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 47 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel. 48 În ziua a șaptea a oferit Elișama, fiul lui Amihud, prințul copiilor lui Efraim. 49 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 50 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 51 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 52 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 53 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Elișama, fiul lui Amihud. 54 În ziua a opta a oferit Gamaliel, fiul lui Pedahțur, prințul copiilor lui Manase. 55 Darul său a fost un platou din argint, în greutatea de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 56 O lingură din aur de zece șekeli, plină de tămâie; 57 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 58 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 59 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Gamaliel, fiul lui Pedahțur. 60 În ziua a noua a oferit Abidan, fiul lui Ghideoni, prințul copiilor lui Beniamin. 61 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 62 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 63 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 64 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 65 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni. 66 În ziua a zecea a oferit Ahiezer, fiul lui Amișadai, prințul copiilor lui Dan. 67 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 68 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 69 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 70 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 71 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai. 72 În ziua a unsprezecea a oferit Paghiel, fiul lui Ocran, prințul copiilor lui Așer. 73 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 74 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 75 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 76 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 77 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Paghiel, fiul lui Ocran. 78 În ziua a douăsprezecea a oferit Ahira, fiul lui Enan, prințul copiilor lui Neftali. 79 Darul său a fost un platou din argint, greutatea lui era de o sută treizeci de șekeli, un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare; 80 O lingură din aur, de zece șekeli, plină de tămâie; 81 Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă; 82 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; 83 Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta a fost darul lui Ahira, fiul lui Enan. 84 Aceasta a fost dedicarea altarului, în ziua când a fost uns, de prinții lui Israel, douăsprezece platouri de argint, douăsprezece boluri de argint, douăsprezece linguri de aur; 85 Fiecare platou din argint cântărind o sută treizeci de șekeli, fiecare bol șaptezeci, toate vasele din argint cântăreau două mii patru sute de șekeli, după șekelul sanctuarului; 86 Lingurile din aur erau douăsprezece, pline cu tămâie, cântărind zece șekeli o bucată, după șekelul sanctuarului; tot aurul lingurilor era o sută douăzeci de șekeli. 87 Toate vitele pentru ofranda arsă erau, doisprezece tauri, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, împreună cu darul lor de mâncare; și doisprezece iezi dintre capre pentru ofranda pentru păcat. 88 Și toate vitele pentru sacrificiul ofrandelor de pace erau, douăzeci și patru de tauri, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi, șaizeci de miei de un an. Aceasta a fost dedicarea altarului, după ce a fost uns. 89 Și când a intrat Moise în tabernacolul întâlnirii, ca să îi vorbească, a auzit vocea unuia vorbind de pe șezământul milei care era pe chivotul mărturiei dintre cei doi heruvimi și vorbea cu el.