15
1 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: 2 Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când veți fi ajuns în țara locuințelor voastre, pe care v-o dau, 3 Și veți face o ofrandă prin foc DOMNULUI, o ofrandă arsă, sau un sacrificiu în împlinirea unui jurământ, sau într-o ofrandă de bunăvoință, sau în sărbătorile voastre solemne, ca să faceți o aromă dulce DOMNULUI, din cireadă, sau din turmă, 4 Atunci cel ce aduce darul său DOMNULUI, să aducă dar de mâncare, a zecea parte dintr-o măsură de făină amestecată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn. 5 Și a patra parte dintr-un hin de vin ca un dar de băutură să îl pregătești cu ofranda arsă sau sacrificiul, pentru un singur miel. 6 Sau pentru un berbec, să îl pregătești ca dar de mâncare cu două zecimi dintr-o măsură de făină amestecată cu a treia parte dintr-un hin de untdelemn. 7 Și ca dar de băutură să aduci a treia parte dintr-un hin de vin, de o aromă dulce DOMNULUI. 8 Și când pregătești un taur, ca ofrandă arsă, sau ca sacrificiu în împlinirea unui jurământ, sau ca ofrande de pace DOMNULUI, 9 Să se aducă, cu un taur, un dar de mâncare din trei zecimi dintr-o măsură de făină amestecată cu o jumătate de hin de untdelemn. 10 Și să aduci ca dar de băutură o jumătate de hin de vin, ca ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI. 11 Astfel să se facă pentru un singur taur sau pentru un singur berbec sau pentru un miel sau un ied. 12 Conform cu numărul celor pe care le veți pregăti, astfel să faceți fiecăreia dintre ele, după numărul lor. 13 Toți cei născuți în țară să facă aceste lucruri după acest obicei, în aducerea unei ofrande făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI. 14 Și dacă un străin locuiește temporar cu voi sau oricine este printre voi, în generațiile voastre, și aduce ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI, precum faceți voi, să facă și el. 15 O singură rânduială să fie deopotrivă pentru voi, cei din adunare, și la fel pentru străinul ce locuiește temporar cu voi, o rânduială pentru totdeauna în generațiile voastre; cum sunteți voi, astfel să fie și străinul înaintea DOMNULUI. 16 O singură lege și un singur obicei să fie pentru voi și pentru străinul care locuiește temporar cu voi. 17 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: 18 Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Când veți ajunge în țara în care vă duc, 19 Atunci să fie astfel: când mâncați din pâinea țării, să aduceți ofrandă ridicată pentru DOMNUL. 20 Să aduceți o turtă din primul vostru aluat ca ofrandă ridicată, precum faceți ofranda ridicată din aria de vânturat, astfel să o săltați. 21 Din primul vostru aluat să dați DOMNULUI o ofrandă ridicată în generațiile voastre. 22 Și dacă ați greșit și nu ați împlinit toate aceste porunci, pe care DOMNUL le-a vorbit lui Moise, 23 Tot ce DOMNUL v-a poruncit prin mâna lui Moise, din ziua când DOMNUL i-a poruncit lui Moise și de atunci înainte prin toate generațiile voastre, 24 Atunci să fie: dacă este făcut prin ignoranță fără cunoașterea adunării, toată adunarea să aducă un taur tânăr ca ofrandă arsă, de o aromă dulce DOMNULUI, împreună cu darul lui de mâncare și darul lui de băutură, conform obiceiului, și un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat. 25 Și preotul să facă ispășire pentru toată adunarea copiilor lui Israel și acesta le va fi iertat, fiindcă aceasta este ignoranță; iar ei să aducă darul lor, un sacrificiu făcut prin foc DOMNULUI, și ofranda lor pentru păcat înaintea DOMNULUI, pentru ignoranța lor; 26 Și va fi iertat întregii adunări a copiilor lui Israel și străinului ce locuiește temporar printre ei; văzând că tot poporul era în ignoranță. 27 Și dacă vreun suflet păcătuiește prin ignoranță, atunci să aducă o capră de un an ca ofrandă pentru păcat. 28 Și preotul să facă ispășire pentru sufletul care păcătuiește prin ignoranță, când păcătuiește prin ignoranță înaintea DOMNULUI, pentru a face ispășire pentru el, și îi va fi iertat. 29 Să aveți o singură lege pentru cel ce păcătuiește prin ignoranță, deopotrivă pentru cel născut printre copiii lui Israel și pentru străinul ce locuiește temporar printre ei. 30 Dar sufletul care o face îngâmfat, fie născut în țară, fie străin, acela îl ocărăște pe DOMNUL; și sufletul acela să fie stârpit din mijlocul poporului său. 31 Deoarece a disprețuit cuvântul DOMNULUI și a încălcat porunca lui, acel suflet să fie stârpit cu desăvârșire; nelegiuirea sa să fie asupra sa. 32 Și în timp ce copiii lui Israel erau în pustiu, au găsit un bărbat ce aduna lemne în ziua de sabat. 33 Și cei ce l-au găsit adunând lemne l-au adus la Moise și Aaron și la toată adunarea. 34 Și l-au pus sub pază, deoarece nu a fost declarat ce îi va fi făcut. 35 Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Acel bărbat negreșit să fie dat morții, toată adunarea să îl ucidă cu pietre, în afara taberei. 36 Și toată adunarea l-a scos în afara taberei și l-au ucis cu pietre și a murit; precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise. 37 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: 38 Vorbește copiilor lui Israel și poruncește-le să își facă ciucuri pe marginile hainelor lor, prin toate generațiile lor, și să pună peste ciucurii marginilor o panglică de albastru. 39 Și aceasta să vă fie drept bordură, ca să o priviți și să vă aduceți aminte toate poruncile DOMNULUI și să le împliniți; și să nu căutați după inima voastră și după ochii voștri, după care obișnuiați să mergeți curvind. 40 Ca să vă amintiți și să împliniți toate poruncile mele și să fiți sfinți Dumnezeului vostru. 41 Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru, care v-am scos din țara Egiptului, să fiu Dumnezeul vostru: Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru.