14
Fiecare femeie înțeleaptă își zidește casa, dar nechibzuita o dărâmă cu mâinile ei. Cel ce umblă în integritatea lui se teme de DOMNUL, dar cel ce este pervers în căile sale îl disprețuiește. În gura celui nebun este un toiag al mândriei, dar buzele celor înțelepți îi vor păstra. Unde nu sunt boi, ieslea este curată; dar mult câștig este prin tăria boului. Un martor credincios nu minte, dar un martor fals vântură minciuni. Un batjocoritor caută înțelepciunea și nu o găsește, dar cunoașterea este ușoară pentru cel ce înțelege. Pleacă din prezența unui om prost, când nu găsești în el buzele cunoașterii. Înțelepciunea celui chibzuit este să cunoască propria sa cale, dar nechibzuința proștilor este înșelăciune. Nebunii iau în râs păcatul, dar printre drepți este favoare. 10 Inima își cunoaște propria ei amărăciune, și un străin nu se amestecă în bucuria ei. 11 Casa celor stricați va fi dărâmată, dar tabernacolul celor integri va înflori. 12 Este o cale care i se pare dreaptă unui om, dar sfârșitul ei sunt căile morții. 13 Chiar în râs inima este plină de durere, și sfârșitul acelei veselii este întristare. 14 Cel care decade în inimă va fi umplut cu propriile sale căi, și un om bun va fi umplut din el însuși. 15 Cel simplu crede fiecare cuvânt, dar omul chibzuit se uită bine la umblarea lui. 16 Un om înțelept se teme și se depărtează de rău, dar prostul se înfurie și este încrezător. 17 Cel care repede se mânie lucrează nechibzuit, și un bărbat al planurilor stricate este urât de alții. 18 Cei simpli moștenesc nechibzuință, dar cei chibzuiți sunt încoronați cu cunoaștere. 19 Cei răi se apleacă în fața celor buni, și cei stricați la porțile celui drept. 20 Cel sărac este urât chiar de aproapele său, dar cel bogat are mulți prieteni. 21 Cel ce disprețuiește pe aproapele său păcătuiește, dar cel ce are milă de săraci, fericit este. 22 Nu rătăcesc cei ce plănuiesc răul? Dar milă și adevăr vor fi cu cei ce plănuiesc binele. 23 În toată munca este câștig, dar vorbăria buzelor duce numai la lipsă. 24 Coroana celor înțelepți este bogăția lor, dar nechibzuința proștilor este nechibzuință. 25 Un martor adevărat eliberează suflete, dar un martor înșelător vântură minciuni. 26 În teama de DOMNUL este încredere puternică, și copiii lui vor avea un loc de scăpare. 27 Teama de DOMNUL este un izvor de viață, ca să depărteze de capcanele morții. 28 În mulțimea poporului stă onoarea împăratului, dar în lipsa poporului este nimicirea prințului. 29 Cel încet la furie este omul unei mari înțelegeri, dar cel al unui duh nerăbdător înalță nechibzuință. 30 O inimă sănătoasă este viața cărnii, dar invidia este putregaiul oaselor. 31 Cel ce oprimă pe sărac ocărește pe Făcătorul său, dar cel ce îl onorează are milă de sărac. 32 Cel stricat este alungat în stricăciunea lui, dar cel drept are speranță în moartea sa. 33 Înțelepciunea se odihnește în inima celui ce are înțelegere, dar ce este în mijlocul proștilor este făcut cunoscut. 34 Dreptatea înalță o națiune, dar păcatul este ocară pentru orice popor. 35 Favoarea împăratului este îndreptată spre un servitor înțelept, dar furia lui este împotriva celui ce aduce rușinea.