19
1 Mai bine săracul care umblă în integritatea lui, decât cel pervers în buzele lui și este un prost. 2 De asemenea, nu este bine ca sufletul să fie lipsit de cunoaștere; și cel ce se grăbește cu picioarele sale păcătuiește. 3 Nechibzuința omului îi pervertește calea, și inima sa se înfurie împotriva DOMNULUI. 4 Averea face mulți prieteni, dar săracul este separat de aproapele său. 5 Un martor fals nu va rămâne nepedepsit și cel ce vântură minciuni nu va scăpa. 6 Mulți vor implora favoarea prințului, și fiecare om este prietenul celui ce dă daruri. 7 Toți frații celui sărac îl urăsc; cu cât mai mult se îndepărtează prietenii lui de el? El îi urmărește cu vorbe, totuși ei îi lipsesc. 8 Cel ce obține înțelepciune își iubește propriul suflet; cel ce păstrează înțelegerea va găsi binele. 9 Un martor fals nu va rămâne nepedepsit și cel ce vântură minciuni va pieri. 10 Desfătarea nu este potrivită pentru un prost; cu atât mai puțin pentru un servitor să aibă conducere peste prinți. 11 Discernământul unui om amână mânia sa; și este gloria lui să treacă cu vederea o fărădelege. 12 Furia împăratului este ca răgetul leului, dar favoarea lui este ca roua peste iarbă. 13 Un fiu prost este nenorocirea tatălui său, și certurile soției sunt picurare neîncetată. 14 Casa și averile sunt moștenirea părinților, și o soție chibzuită este de la DOMNUL. 15 Lenevia te aruncă într-un somn adânc, și un suflet trândav va suferi foame. 16 Cel ce păstrează porunca își păstrează propriul suflet, dar cel care își disprețuiește căile va muri. 17 Cel ce are milă de sărac împrumută DOMNULUI, și ceea ce el a dat, el îi va plăti din nou. 18 Disciplinează pe fiul tău cât este speranță și nu lăsa sufletul tău să cedeze din cauza plânsului său. 19 Un om al unei mari furii va suferi pedeapsă; deoarece, dacă îl eliberezi, totuși va trebui să o faci din nou. 20 Ascultă sfatul și primește instruirea, ca să fii înțelept la sfârșitul tău. 21 Multe sunt planurile în inima unui om; totuși sfatul DOMNULUI, acela va sta în picioare. 22 Dorința unui om este bunătatea sa, și un om sărac este mai bun decât un mincinos. 23 Teama de DOMNUL tinde la viață, și cel ce o are va trăi satisfăcut; nu va fi vizitat de rău. 24 Un leneș își ascunde mâna în sân și nici măcar nu și-o duce la gură din nou. 25 Lovește pe batjocoritor și cel simplu va lua seama; și mustră pe unul ce are înțelegere și el va înțelege cunoașterea. 26 Cel ce jefuiește pe tată și își alungă mama, este un fiu care face rușine și aduce ocară. 27 Încetează, fiul meu, să asculți instruirea care te abate de la cuvintele cunoașterii. 28 Un martor neevlavios batjocorește judecata, și gura celui stricat mănâncă nelegiuire. 29 Judecăți sunt pregătite pentru batjocoritori și lovituri pentru spatele proștilor.