42
Mai marelui muzician, „Maschil”, pentru fiii lui Core.
Cum tânjește căpriorul după apa pâraielor, așa tânjește sufletul meu după tine, Dumnezeule. Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu, când voi veni și mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu? Lacrimile mele au fost mâncarea mea zi și noapte, în timp ce ei îmi spun continuu: Unde este Dumnezeul tău? Când îmi amintesc acestea, îmi vărs sufletul în mine, fiindcă m-am dus cu mulțimea, am mers cu ei la casa lui Dumnezeu, cu vocea bucuriei și a laudei, cu o mulțime ce ținea sărbătoare. De ce ești doborât, sufletul meu? Și de ce ești neliniștit în mine? Speră în Dumnezeu, căci încă îl voi lăuda pentru ajutorul înfățișării sale. Dumnezeul meu, sufletul îmi este doborât în mine, de aceea îmi voi aminti de tine din țara Iordanului și din piscurile Hermoniților, din dealul Mițar. Adânc strigă către adânc la sunetul vârtejurilor tale de apă, toate valurile tale și talazurile tale au trecut peste mine. Totuși DOMNUL va porunci bunătatea sa iubitoare în timpul zilei și noaptea cântarea lui va fi cu mine și rugăciunea mea spre Dumnezeul vieții mele. Voi spune lui Dumnezeu stânca mea: De ce m-ai uitat? De ce umblu jelind sub oprimarea dușmanului? 10 Precum cu o sabie în oasele mele dușmanii mei mă ocărăsc, în timp ce îmi spun zilnic: Unde este Dumnezeul tău? 11 De ce ești doborât, sufletul meu? Și de ce ești neliniștit în mine? Speră în Dumnezeu, căci încă îl voi lăuda, pe el, care este sănătatea înfățișării mele și Dumnezeul meu.