46
Mai marelui muzician, pentru fiii lui Core. O cântare, „Pentru Fecioare.”
1 Dumnezeu este adăpostul și puterea noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în timp de necaz. 2 De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s-ar muta pământul și munții ar fi duși în mijlocul mării. 3 Chiar dacă ar urla apele sale și ar fi în clocot, chiar dacă munții s-ar zgudui cu umflarea lor. Selah. 4 Este un râu, ale cărui pâraie vor înveseli cetatea lui Dumnezeu, locul sfânt al tabernacolelor celui Preaînalt. 5 Dumnezeu este în mijlocul ei; ea nu se va clătina; Dumnezeu o va ajuta, de la revărsatul zorilor. 6 Păgânii s-au înfuriat, împărățiile au fost clătinate; el și-a înălțat vocea, pământul s-a topit. 7 DOMNUL oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacob este locul nostru de scăpare. Selah. 8 Veniți, priviți lucrările DOMNULUI, ce pustiiri a făcut pe pământ. 9 El face războaiele să înceteze până la marginea pământului; el frânge arcul și retează sulița în bucăți; el arde carul în foc. 10 Liniștiți-vă și cunoașteți că eu sunt Dumnezeu, voi fi înălțat printre păgâni, voi fi înălțat pe pământ. 11 DOMNUL oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacob este locul nostru de scăpare. Selah.