13
Fiecare suflet să se supună puterilor mai înalte. Fiindcă nu este putere decât de la Dumnezeu; și puterile care sunt, sunt rânduite de Dumnezeu. De aceea oricine se împotrivește puterii, se împotrivește rânduielii lui Dumnezeu; și cei ce se împotrivesc își vor primi damnarea. Deoarece conducătorii nu sunt de temut pentru fapte bune, ci pentru cele rele. Dorești așadar să nu te temi de putere? Fă binele și vei avea laudă de la aceasta; Fiindcă îți este servitorul lui Dumnezeu pentru bine. Dar dacă faci răul, teme-te; fiindcă nu poartă sabia în zadar; fiindcă este servitorul lui Dumnezeu, un răzbunător pentru furie asupra celui ce practică răul. De aceea trebuie să fiți supuși nu doar din cauza furiei, ci și din cauza conștiinței. Fiindcă din această cauză și plătiți taxe; fiindcă ei sunt servitorii lui Dumnezeu, ocupându-se neîncetat tocmai cu acest lucru. De aceea dați tuturor cele datorate; cui taxă, taxă; cui vamă, vamă; cui frică, frică; cui onoare, onoare. Să nu datorați nimănui nimic altceva decât să vă iubiți unii pe alții; fiindcă cel ce iubește pe altul a împlinit legea. Fiindcă: Să nu comiți adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu aduci mărturie falsă, să nu poftești; și orice altă poruncă este cuprinsă pe scurt în acest cuvânt și anume: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. 10 Dragostea nu lucrează răul aproapelui; de aceea dragostea este împlinirea legii. 11 Și aceasta, știind timpul, că acum este ora să ne trezim din somn; căci acum salvarea noastră este mai aproape decât atunci când am crezut. 12 Noaptea este mult trecută, iar ziua este aproape; de aceea să lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armura luminii. 13 Să umblăm onest, ca în timpul zilei; nu în destrăbălare și beții, nu în curvie și desfrânare, nu în ceartă și invidie. 14 Ci îmbrăcați-vă cu Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă lucrurilor cărnii, pentru a-i împlini poftele.