10
1 Cereţi de la DOMNUL ploaie la timpul ploii târzii; astfel DOMNUL va face nori strălucitori şi le va da averse de ploaie, la fiecare om verdeaţă în câmp. 2 Pentru că idolii au vorbit deşertăciune şi ghicitorii au văzut o minciună şi au istorisit vise false; ei mângâie în deşert; de aceea ei au mers pe calea lor ca o turmă, s-au tulburat pentru că nu era păstor. 3 Mânia mea s-a aprins împotriva păstorilor şi am pedepsit ţapii, pentru că DOMNUL oştirilor a cercetat turma sa, casa lui Iuda, şi i-a făcut ca pe calul său ales în luptă. 4 Din el a ieşit colţul, din el cuiul, din el arcul de bătălie, din el fiecare opresor laolaltă. 5 Şi ei vor fi ca războinici care calcă pe duşmanii lor, în noroiul străzilor, în bătălie; şi vor lupta, pentru că DOMNUL este cu ei şi cei călare pe cai vor fi încurcaţi. 6 Şi voi întări casa lui Iuda şi voi salva casa lui Iosif, şi îi voi aduce pentru a-i pune înapoi, pentru că am milă de ei; şi vor fi ca şi cum nu i-aş fi lepădat, pentru că eu sunt DOMNUL Dumnezeul lor şi îi voi auzi. 7 Şi cei din Efraim vor fi ca un războinic; şi inima lor se va bucura ca de vin; da, copiii lor vor vedea aceasta şi se vor veseli; inima lor se va bucura în DOMNUL. 8 Eu voi şuiera după ei şi îi voi aduna, pentru că i-am răscumpărat; şi se vor înmulţi precum se înmulţeau înainte. 9 Şi îi voi semăna printre popoare, iar ei îşi vor aminti de mine în ţări îndepărtate; şi vor trăi, ei şi copiii lor, şi se vor întoarce din nou. 10 De asemenea îi voi aduce din nou din ţara Egiptului şi îi voi aduna din Asiria şi îi voi duce în ţara Galaadului şi în Liban şi loc nu va fi găsit pentru ei. 11 Şi el va trece prin mare cu necaz şi va lovi valurile în mare şi toate adâncurile râului se vor usca; şi mândria Asiriei va fi coborâtă şi sceptrul Egiptului se va îndepărta. 12 Şi îi voi întări în DOMNUL; şi ei vor umbla în sus şi în jos în numele său, spune DOMNUL.