8
1 Astfel mi-a arătat Domnul DUMNEZEU; și, iată, un coș cu fructe de vară.
2 Și a spus: Amos ce vezi? Iar eu am spus: Un coș cu fructe de vară. Atunci DOMNUL mi-a spus: A venit sfârșitul asupra poporului meu Israel; nu voi mai trece pe lângă ei.
3 Și cântările templului vor fi urlete în acea zi, spune Domnul DUMNEZEU; vor fi multe trupuri moarte în fiecare loc; ei le vor arunca afară în tăcere.
4 Ascultați aceasta, voi care înghițiți pe nevoiași, pentru a face pe săracii țării să înceteze,
5 Spunând: Când va trece luna nouă, ca să vindem grâne? și sabatul, ca să punem înainte grâu, făcând efa mică și șekelul mare, și prin înșelăciune falsificând balanțele?
6 Ca să cumpărăm pe săraci pentru argint și pe nevoiași pentru o pereche de încălțăminte; da, și să vindem codina grâului?
7 DOMNUL a jurat pe maiestatea lui Iacob: Cu siguranță nu voi uita vreuna din lucrările lor.
8 Să nu se cutremure țara pentru aceasta, și să nu se jelească oricine care locuiește în ea? Și se va ridica în întregime ca un potop; și va fi lepădată și înecată, precum prin potopul Egiptului.
9 Și se va întâmpla în acea zi, spune Domnul DUMNEZEU, că voi face ca soarele să apună la amiază și voi întuneca pământul în plină zi;
10 Și voi preface sărbătorile voastre în jale și toate cântările voastre în plângere; și voi aduce pânză de sac pe toate coapsele și chelie pe fiecare cap; și o voi face ca jalea pentru singurul fiu și sfârșitul ei ca o zi amară.
11 Iată, vin zilele, spune Domnul DUMNEZEU, că voi trimite o foamete în țară; nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci de auzire a cuvintelor DOMNULUI;
12 Și ei vor rătăci de la mare la mare și de la nord până la est, vor alerga încoace și încolo pentru a căuta cuvântul DOMNULUI și nu îl vor găsi.
13 În acea zi fecioarele cele frumoase și tinerii vor leșina de sete.
14 Cei care jură pe păcatul Samariei și spun: Dane, viu este dumnezeul tău; și: Viu este obiceiul Beer-Șebei; chiar ei vor cădea și niciodată nu se vor mai ridica.