7
În anul întâi al lui Belșațar împărat al Babilonului Daniel a avut un vis și viziuni ale capului său pe patul său; atunci a scris visul și a spus suma acestor lucruri. Daniel a vorbit și a spus: Am văzut în viziunea mea în noapte și, iată, cele patru vânturi ale cerului s-au luptat pe marea cea mare. Și patru fiare mari au ieșit din mare, diferite una de alta. Prima era ca un leu și avea aripi de acvilă; am privit până când aripile ei au fost smulse și a fost ridicată de pe pământ și făcută să stea pe picioare ca un om și i-a fost dată o inimă de om. Și, iată, o altă fiară, a doua, asemănătoare unui urs, și s-a ridicat pe o parte și avea trei coaste în gura ei între dinții ei; și ei i-au spus astfel: Ridică-te, mănâncă multă carne. După aceasta am privit și, iată, o alta, ca un leopard, care avea pe spatele ei patru aripi ale unei păsări; fiara avea de asemenea patru capete; și i s-a dat dominație. După aceasta am văzut în viziunile nopții și, iată, o a patra fiară, înspăimântătoare și vânjoasă și peste măsură de tare; și avea dinți mari de fier; mânca și rupea în bucăți și călca rămășița în picioare; și era diferită de toate fiarele care au fost înaintea ei; și avea zece coarne. Am privit cu atenție coarnele și, iată, a ieșit printre ele un alt corn mic, înaintea căruia erau trei dintre primele coarne smulse de la rădăcini; și, iată, în acest corn erau ochi ca ochii omului și o gură vorbind lucruri mari. Am privit până când tronurile au fost dărâmate și Bătrânul de zile a șezut, îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada și părul capului său ca lâna pură; tronul său era ca flacăra încinsă și roțile lui ca foc arzând. 10 Un pârâu încins a curs și a ieșit dinaintea lui; o mie de mii i-au servit și de zece mii de ori zece mii au stat în picioare înaintea lui; judecata a fost ținută și cărțile au fost deschise. 11 Am privit atunci din cauza vocii marilor cuvinte pe care cornul le vorbea; am privit până când fiara a fost ucisă și trupul ei nimicit și dat flăcării arzânde. 12 Cât despre restul fiarelor, li s-a luat domnia; totuși viețile lor au fost prelungite pentru un anotimp și un timp. 13 Am văzut în viziunile nopții și, iată, unul ca Fiul omului a venit cu norii cerului și a venit la Bătrânul de zile și l-au adus aproape, înaintea lui. 14 Și i s-a dat domnie și glorie și o împărăție, ca toate popoarele, națiunile și limbile să îl servească; domnia lui este o domnie veșnică, ce nu va trece și împărăția sa una care nu va fi distrusă. 15 Eu, Daniel, am fost întristat în duhul meu în mijlocul trupului meu și viziunile capului meu m-au tulburat. 16 M-am apropiat de unul dintre cei care stăteau acolo și l-am întrebat adevărul despre toate acestea. Astfel mi-a spus și m-a făcut să cunosc interpretarea lucrurilor. 17 Aceste fiare mari, care sunt patru, sunt patru împărați, care se vor ridica din pământ. 18 Dar sfinții celui Preaînalt vor lua împărăția și vor stăpâni împărăția pentru totdeauna, chiar pentru totdeauna și întotdeauna. 19 Atunci am voit să cunosc adevărul despre cea de-a patra fiară, care era diferită de toate celelalte, peste măsură de înspăimântătoare, a cărei dinți erau din fier și unghiile ei din aramă; care a mâncat, a rupt în bucăți și a călcat rămășița în picioare; 20 Și despre cele zece coarne care erau în capul ei și despre celălalt care ieșise și înaintea căruia trei au căzut; chiar despre acel corn care avea ochi și o gură ce vorbea lucruri mari, a cărui privire era mai tare decât a tovarășilor săi. 21 Am privit și același corn a făcut război cu sfinții și i-a învins; 22 Până când Bătrânul de zile a venit și le-a fost dată judecata sfinților celui Preaînalt; și a venit timpul că sfinții au stăpânit împărăția. 23 Astfel a spus el: Cea de-a patra fiară va fi a patra împărăție pe pământ, care va fi diferită de toate împărățiile și va mânca întregul pământ și îl va călca și îl va sparge în bucăți. 24 Și cele zece coarne din această împărăție sunt zece împărați care se vor ridica; și un altul se va ridica după ei; și va fi diferit de primul și va supune trei împărați. 25 Și el va vorbi cuvinte mari împotriva celui Preaînalt și va obosi pe sfinții celui Preaînalt și va gândi să schimbe timpurile și legile; iar ei vor fi dați în mâna lui până la un timp și timpuri și împărțirea timpului. 26 Dar judecata se va așeza și ei îi vor lua domnia, pentru a o mistui și a o distruge până la sfârșit. 27 Și împărăția și domnia și măreția împărăției sub întregul cer vor fi date poporului sfinților celui Preaînalt, a cărui împărăție este o împărăție veșnică; și toate domniile îl vor servi și vor asculta de el. 28 Aici este sfârșitul acestui lucru. Cât despre mine, Daniel, gândurile mele m-au tulburat mult și înfățișarea mea s-a schimbat în mine; dar am ținut acest lucru în inima mea.