12
Amintește-ți acum de Creatorul tău în zilele tinereții tale, înainte să vină zilele cele rele și să se apropie anii când vei spune: Nu am nicio plăcere în ei. Înainte să se întunece soarele, sau lumina, sau luna, sau stelele, și de a se întoarce norii după ploaie. În ziua când păzitorii casei tremură și cei puternici se încovoaie, și măcinătorii încetează fiindcă sunt puțini, și cei ce se uită prin ferestre se întunecă, Și se vor închide ușile dinspre străzi, când slăbește sunetul măcinatului, și el se va ridica la cântatul păsării și toate fiicele muzicii vor fi înjosite; De asemenea le va fi frică de orice înălțime, și spaimele vor fi pe cale și migdalul va înflori și lăcusta va fi o povară și dorința va eșua, pentru că omul merge la căminul său veșnic și bocitorii merg pe străzi; Înainte ca funia de argint să fie dezlegată, sau vasul de aur să fie spart, sau ulciorul spart la fântână, sau roata spartă la izvor. Atunci țărâna se va întoarce în pământ așa cum a fost, și duhul se va întoarce la Dumnezeu, care l-a dat. Deșertăciunea deșertăciunilor, spune predicatorul; totul este deșertăciune. Și mai mult, pentru că predicatorul a fost înțelept, a mai învățat pe popor cunoaștere; da, el a judecat bine și a căutat și a pus în ordine multe proverbe. 10 Predicatorul a căutat să afle cuvinte bine primite; și ceea ce s-a scris este integru, cuvinte ale adevărului. 11 Cuvintele înțeleptului sunt ca țepușe și ca piroane înfipte de maeștrii adunărilor, date de un singur păstor. 12 Și, mai mult, fiul meu, fii avertizat prin acestea; în facerea multor cărți nu este sfârșit, și mult studiu este oboseală pentru carne. 13 Să ascultăm concluzia tuturor celor spuse: Teme-te de Dumnezeu și ține poruncile lui, căci aceasta este întreaga datorie a omului. 14 Fiindcă Dumnezeu va aduce fiecare lucrare la judecată, cu fiecare lucru tainic, fie bun, fie rău.