30
Cuvântul DOMNULUI a venit din nou la mine, spunând: Fiu al omului, profețește și spune: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Urlați: Vai ce zi! Pentru că ziua este aproape, chiar ziua DOMNULUI este aproape, o zi noroasă; va fi timpul păgânilor. Și sabia va veni asupra Egiptului și mare durere va fi în Etiopia, când cei uciși vor cădea în Egipt și ei vor lua mulțimea lui și temeliile lui vor fi dărâmate. Etiopia și Libia și Lidia și tot poporul amestecat și Cub și bărbații țării care este în alianță, vor cădea cu ei prin sabie. Astfel spune DOMNUL: De asemenea cei care sprijină Egiptul vor cădea; și mândria puterii lui va coborî; din turnul de la Siene vor cădea în el prin sabie, spune Domnul DUMNEZEU. Și vor fi pustiiți în mijlocul țărilor care sunt pustiite, iar cetățile lui vor fi în mijlocul cetăților care sunt risipite. Și vor cunoaște că eu sunt DOMNUL, când voi fi pus un foc în Egipt și când toți care îl ajută vor fi nimiciți. În acea zi vor ieși mesageri dinaintea mea, în corăbii, pentru a înspăimânta pe etiopienii cei nepăsători; și mare durere va veni asupra lor, ca în ziua Egiptului, pentru că, iată, vine. 10 Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Voi face de asemenea mulțimea Egiptului să înceteze prin mâna lui Nebucadnețar, împăratul Babilonului. 11 El și poporul lui împreună cu el, tiranii națiunilor, vor fi aduși ca să distrugă țara; și ei își vor scoate săbiile împotriva Egiptului și vor umple țara cu cei uciși. 12 Și voi usca râurile și voi vinde țara în mâna celor stricați; și voi risipi țara și tot ce este în ea, prin mâna străinilor; eu DOMNUL am vorbit aceasta. 13 Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Voi distruge de asemenea idolii și voi face să înceteze chipurile lor din Nof; și nu va mai fi prinț din țara Egiptului; și voi pune frică în țara Egiptului. 14 Și voi pustii Patrosul și voi pune foc în Țoan și voi face judecăți în No. 15 Și îmi voi turna furia asupra Sinului, tăria Egiptului; și voi stârpi mulțimea din No. 16 Și voi pune un foc în Egipt; Sinul va avea mare durere și No va fi sfâșiat în două și zilnic Noful va avea strâmtorări. 17 Tinerii din Aven și din Pi-Beset vor cădea prin sabie; iar aceste cetăți vor merge în captivitate. 18 La Tahpanes de asemenea se va întuneca ziua când voi sfărâma acolo jugurile Egiptului; și fastul tăriei lui va înceta în el; cât despre el, un nor îl va acoperi, iar fiicele lui vor merge în captivitate. 19 Astfel voi face judecăți în Egipt; și vor cunoaște că eu sunt DOMNUL. 20 Și s-a întâmplat în al unsprezecelea an, în luna întâi, în ziua a șaptea a lunii, a venit la mine cuvântul DOMNULUI, spunând: 21 Fiu al omului, eu am frânt brațul lui Faraon, împăratul Egiptului; și, iată, acesta nu va fi legat pentru a se vindeca, pentru a-i pune un bandaj ca să îl lege, pentru a-l face tare să țină sabia. 22 De aceea astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, eu sunt împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului; și îi voi frânge brațele, cel tare și pe cel frânt; și voi face să cadă sabia din mâna lui. 23 Și voi împrăștia pe egipteni printre națiuni și îi voi risipi prin țări. 24 Și voi întări brațele împăratului Babilonului și voi pune sabia mea în mâna lui; dar voi frânge brațele lui Faraon, iar el va geme înaintea lui cu gemetele omului rănit de moarte. 25 Dar voi întări brațele împăratului Babilonului, iar brațele lui Faraon vor cădea; și vor cunoaște că eu sunt DOMNUL, când voi pune sabia mea în mâna împăratului Babilonului și el o va întinde asupra țării Egiptului. 26 Și voi împrăștia pe egipteni printre națiuni și îi voi risipi prin țări; și vor cunoaște că eu sunt DOMNUL.