4
1 De aceea eu, prizonierul Domnului, vă implor să umblați demni de chemarea cu care sunteți chemați,
2 Cu toată umilința și blândețea, cu îndelungă răbdare, răbdând unii altora în dragoste,
3 Străduindu-vă să țineți unitatea Duhului în legătura păcii.
4 Este un singur trup și un singur Duh, precum și voi sunteți chemați într-o singură speranță a chemării voastre;
5 Un singur Domn, o singură credință, un singur botez,
6 Un singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toți și prin toți și în voi toți.
7 Dar fiecăruia dintre noi îi este dat har conform măsurii darului lui Cristos.
8 De aceea el spune: Când s-a urcat în înălțime, a dus în captivitate captivitatea și a dat daruri oamenilor.
9 (Și că el s-a urcat, ce înseamnă decât că el de asemenea a coborât mai întâi în părțile de jos ale pământului?
10 Cel ce a coborât este chiar cel ce a urcat mult deasupra tuturor cerurilor, ca să umple toate lucrurile.)
11 Și el a dat pe unii apostoli, și pe unii profeți, și pe unii evangheliști, și pe unii păstori și învățători,
12 Pentru desăvârșirea sfinților, pentru lucrarea servirii, pentru edificarea trupului lui Cristos,
13 Până vom ajunge toți la unitatea credinței și a cunoașterii Fiului lui Dumnezeu, la omul desăvârșit, la măsura staturii plinătății lui Cristos;
14 Ca să nu mai fim copii, aruncați încoace și încolo și purtați de fiecare vânt de doctrină prin șiretlicul oamenilor și prin viclenie iscusită, prin care pândesc să înșele;
15 Ci, vorbind adevărul în dragoste, să creștem în toate în el, care este capul, Cristos;
16 Din care întregul trup bine închegat și strâns legat împreună, prin aportul fiecărei încheieturi, conform lucrării efective în măsura fiecărei părți, își face creșterea trupului pentru edificarea lui însuși în dragoste.
17 De aceea spun aceasta și aduc mărturie în Domnul, ca voi de acum înainte să nu umblați cum umblă celelalte neamuri, în deșertăciunea minții lor,
18 Având înțelegerea întunecată, fiind înstrăinați de viața lui Dumnezeu prin ignoranța care este în ei, din cauza orbirii inimii lor;
19 Care, fiind nesimțitori, s-au dedat ei înșiși desfrânării, pentru a lucra toată necurăția cu lăcomie.
20 Dar voi nu ați învățat astfel despre Cristos;
21 Dacă așa este că l-ați auzit și ați fost învățați de către el, precum adevărul este în Isus;
22 Ca voi să puneți deoparte cele referitoare la purtarea voastră de mai înainte, omul vechi, care este corupt conform poftelor înșelătoare;
23 Și să vă înnoiți în duhul minții voastre;
24 Și să vă îmbrăcați cu omul nou, care, conform lui Dumnezeu, este creat în dreptate și adevărată sfințenie.
25 De aceea punând deoparte minciuna, vorbiți adevărul fiecare cu aproapele lui, pentru că suntem membre unii altora.
26 Mâniați-vă și nu păcătuiți; să nu apună soarele peste furia voastră,
27 Nici nu dați loc diavolului.
28 Cel ce a furat, să nu mai fure, ci mai degrabă să muncească, lucrând cu mâinile ce este bun, ca să aibă să dea celui ce are nevoie.
29 Să nu iasă din gura voastră niciun cuvânt stricat, ci doar ce este bun pentru folosul edificării, ca să dea har celor ce aud.
30 Și nu mâhniți Duhul sfânt al lui Dumnezeu, prin care sunteți sigilați pentru ziua răscumpărării.
31 Orice amărăciune și furie și mânie și strigăte și vorbire rea să fie înlăturate de la voi, împreună cu toată răutatea;
32 Și fiți buni unii cu alții, compătimitori, iertându-vă unii pe alții precum și Dumnezeu, pentru Cristos, v-a iertat pe voi.