36
Atunci Bețaleel și Aholiab și fiecare bărbat înțelept în inimă, în care DOMNUL a pus înțelepciune și înțelegere ca să cunoască cum să lucreze orice fel de lucrare pentru serviciul sanctuarului, au lucrat conform cu tot ceea ce DOMNUL poruncise. Și Moise a chemat pe Bețaleel și pe Aholiab și pe fiecare bărbat înțelept în inimă, în a cărui inimă DOMNUL pusese înțelepciune, pe fiecare a cărui inimă îl stârnise să vină la lucrare, ca să o facă; Și au primit de la Moise toată ofranda, pe care copiii lui Israel au adus-o pentru lucrarea serviciului sanctuarului, pentru a-l face în întregime. Și încă îi mai aduceau ofrande de bunăvoie în fiecare dimineață. Și toți bărbații înțelepți, care lucrau toată lucrarea sanctuarului, au venit fiecare bărbat de la lucrarea lui pe care o făceau; Și i-au vorbit lui Moise, spunând: Poporul aduce mult mai mult decât este nevoie pentru serviciul lucrării, pe care DOMNUL a poruncit a o face. Și Moise a dat poruncă și au făcut ca aceasta să fie proclamată prin toată tabăra, spunând: Nici bărbat, nici femeie să nu mai facă nicio lucrare pentru ofrandă pentru sanctuar. Astfel poporul a fost oprit să aducă. Căci materialul lor era suficient pentru toată lucrarea, să o facă și chiar prea mult. Și fiecare om înțelept în inimă printre cei ce lucrau lucrarea tabernacolului a făcut zece covoare din in subțire răsucit și albastru și purpuriu și stacojiu cu heruvimi, într-o lucrare iscusită i-a făcut. Lungimea unui covor era douăzeci și opt de coți și lățimea unui covor patru coți; covoarele erau toate de aceeași măsură. 10 Și el a prins cele cinci covoare, unul de celălalt; și celelalte cinci covoare le-a prins unul de celălalt. 11 Și a făcut cheutori albastre la marginea unui covor, pe marginea împreunării; și tot așa a făcut pe marginea din capăt a celuilalt covor, în îmbinarea a doua. 12 Cincizeci de cheotori a făcut pe un covor și cincizeci de cheotori a făcut pe marginea covorului care era în îmbinarea a doua: cheotorile au ținut un covor de celălalt. 13 Și a făcut cincizeci de copci din aur și a prins covoarele unul de celălalt cu copcile; astfel a devenit un singur tabernacol. 14 Și a făcut covoare din păr de capre pentru acoperiș deasupra tabernacolului; a făcut unsprezece covoare. 15 Lungimea unui covor era de treizeci de coți și patru coți era lățimea unui covor; cele unsprezece covoare erau de o singură mărime. 16 Și a îmbinat cinci covoare între ele și șase covoare între ele. 17 Și a făcut cincizeci de cheotori pe marginea din capăt a covorului în îmbinare și cincizeci de cheotori a făcut pe marginea covorului care se îmbină cu al doilea. 18 Și a făcut cincizeci de copci din aramă pentru a îmbina acoperișul împreună, ca să fie unul singur. 19 Și pentru acoperiș, a făcut un acoperământ din piei de berbeci vopsite roșu și un acoperământ din piei de bursuci deasupra. 20 Și a făcut, pentru tabernacol, scânduri din lemn de salcâm, stând în picioare. 21 Lungimea unei scânduri era de zece coți și lățimea unei scânduri de un cot și jumătate. 22 O scândură avea două cepuri, la distanță egală unul de celălalt; astfel a făcut pentru toate scândurile tabernacolului. 23 Și a făcut scânduri pentru tabernacol: douăzeci de scânduri pe partea de sud, spre sud; 24 Și patruzeci de socluri de argint a făcut sub cele douăzeci de scânduri: două socluri sub o scândură pentru cele două cepuri ale ei și două socluri sub altă scândură pentru cele două cepuri ale ei. 25 Și pentru cealaltă parte a tabernacolului, care este spre colțul de nord, a făcut douăzeci de scânduri, 26 Și cele patruzeci de socluri ale lor din argint: două socluri sub o scândură și două socluri sub altă scândură. 27 Și pentru părțile tabernacolului care sunt spre vest a făcut șase scânduri. 28 Și două scânduri a făcut pentru colțurile tabernacolului pe cele două părți. 29 Și au fost îmbinate între ele, dedesubt, și au fost îmbinate împreună la capul acesteia, într-un singur inel; astfel a făcut celor două scânduri în ambele colțuri. 30 Și au fost opt scânduri; și soclurile lor au fost șaisprezece socluri de argint, sub fiecare scândură, două socluri. 31 Și a făcut drugi de lemn de salcâm, cinci pentru scândurile uneia din părțile tabernacolului. 32 Și cinci drugi pentru scândurile celeilalte părți a tabernacolului și cinci drugi pentru scândurile tabernacolului pentru părțile spre vest. 33 Și a făcut drugul din mijloc să treacă prin scânduri de la un capăt la celălalt. 34 Și a placat scândurile cu aur și le-a făcut inelele din aur pentru a fi locuri pentru drugi și a placat drugii cu aur. 35 Și a făcut o perdea albastră și purpurie și stacojie și in subțire răsucit; cu heruvimi a făcut-o într-o lucrare iscusită. 36 Și i-a făcut patru piloni din lemn de salcâm și i-a placat cu aur; cârligele lor erau din aur; și a turnat pentru ei patru socluri din argint. 37 Și a făcut pentru ușa tabernacolului o perdea albastră și purpurie și stacojie și din in subțire răsucit, din lucrare brodată, 38 Și cei cinci stâlpi ale acestuia cu cârligele lor; și a placat capitelurile lor și vergelele lor cu aur; dar cele cinci socluri ale lor erau de aramă.