6
Atunci DOMNUL i-a spus lui Moise: Acum vei vedea ce îi voi face lui Faraon: căci cu o mână puternică îi va lăsa să plece și cu o mână puternică îi va alunga afară din țara lui. Și Dumnezeu i-a vorbit lui Moise și i-a spus: Eu sunt DOMNUL; Și m-am arătat lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob, prin numele de Dumnezeu Atotputernic, dar prin numele meu IEHOVA nu le-am fost cunoscut. Și de asemenea am întemeiat legământul meu cu ei, pentru a le da țara lui Canaan, țara călătoriei lor, în care au fost străini. Și de asemenea am auzit geamătul copiilor lui Israel, pe care egiptenii îi țin în robie; și mi-am adus aminte legământul meu. De aceea spune copiilor lui Israel: Eu sunt DOMNUL și vă voi scoate de sub poverile egiptenilor și vă voi scăpa din sclavia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari judecăți, Și vă voi lua la mine ca popor și vă voi fi Dumnezeu; și veți cunoaște că eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru, care vă scoate de sub poverile egiptenilor. Și vă voi duce în țara pe care am jurat să o dau lui Avraam, lui Isaac și lui Iacob; și v-o voi da ca moștenire: Eu sunt DOMNUL. Și Moise a vorbit astfel copiilor lui Israel, dar ei nu au dat ascultare lui Moise din cauza chinului duhului și din cauza robiei crude. 10 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: 11 Intră, vorbește lui Faraon, împăratul Egiptului, ca el să lase pe copiii lui Israel să plece din țara sa. 12 Și Moise a vorbit înaintea DOMNULUI, spunând: Iată, copiii lui Israel nu mi-au dat ascultare; cum mă va asculta Faraon pe mine, care sunt al buzelor necircumcise? 13 Și DOMNUL le-a vorbit lui Moise și lui Aaron și le-a dat o poruncă pentru copiii lui Israel și pentru Faraon, împăratul Egiptului, pentru a duce pe copiii lui Israel afară din țara Egiptului. 14 Aceștia sunt capii caselor părinților lor: Fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel: Hanoc și Palu Hețron și Carmi; acestea sunt familiile lui Ruben. 15 Și fiii lui Simeon: Iemuel și Iamin și Ohad și Iachin și Țohar și Șaul, fiul unei femei canaanite; acestea sunt familiile lui Simeon. 16 Și acestea sunt numele fiilor lui Levi, conform cu generațiile lor: Gherșon și Chehat și Merari; și anii vieții lui Levi au fost o sută treizeci și șapte de ani. 17 Fiii lui Gherșon: Libni și Șimi, conform cu familiile lor. 18 Și fiii lui Chehat: Amram și Ițehar și Hebron și Uziel; și anii vieții lui Chehat au fost o sută treizeci și trei de ani. 19 Și fiii lui Merari: Mahli și Muși; acestea sunt familiile lui Levi conform cu generațiile lor. 20 Și Amram a luat la el pe Iochebed, sora tatălui său, de soție; și ea i-a născut pe Aaron și pe Moise; și anii vieții lui Amram au fost o sută treizeci și șapte de ani. 21 Și fiii lui Ițehar: Core și Nefeg și Zicri. 22 Și fiii lui Uziel: Mișael și Elițafan și Zitri. 23 Și Aaron a luat la el pe Elișeba, fiica lui Aminadab, sora lui Nașon, de soție; și ea i-a născut pe Nadab și pe Abihu pe Eleazar și pe Itamar. 24 Și fiii lui Core: Asir și Elcana și Abiasaf; acestea sunt familiile coreiților. 25 Și Eleazar, fiul lui Aaron, a luat la el pe una din fiicele lui Putiel de soție; și ea i-a născut pe Fineas; aceștia sunt capii părinților leviților conform cu familiile lor. 26 Aceștia sunt acel Aaron și acel Moise, cărora DOMNUL le-a spus: Scoateți pe copiii lui Israel din țara Egiptului, conform cu oștirile lor. 27 Aceștia sunt cei care au vorbit lui Faraon, împăratul Egiptului, să scoată pe copiii lui Israel din Egipt; aceștia sunt acel Moise și acel Aaron. 28 Și s-a întâmplat, în ziua când DOMNUL i-a vorbit lui Moise în țara Egiptului, 29 Că DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând: Eu sunt DOMNUL; spune-i lui Faraon, împăratul Egiptului, tot ceea ce îți spun. 30 Și Moise a spus înaintea DOMNULUI: Iată, eu sunt al buzelor necircumcise și cum îmi va da ascultare Faraon?