8
Mai mult, DOMNUL mi-a spus: Ia-ţi un pergament mare şi scrie pe el cu condeiul unui om, referitor la Maher–Şalal-Haş-Baz. Şi mi-am luat martori credincioşi ca mărturie, pe preotul Urie şi Zaharia, fiul lui Ieberechia. Şi am mers la profetesă; şi ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu. Atunci DOMNUL mi-a spus: Pune-i numele Maher–Şalal-Haş-Baz. Căci înainte ca pruncul să aibă ştiinţa de a striga: Tatăl meu! şi: Mama mea! bogăţiile Damascului şi prada Samariei vor fi luate dinaintea împăratului Asiriei. DOMNUL mi-a vorbit din nou, spunând: Întrucât acest popor refuză apele din Şiloa, care curg încet, şi se bucură în Rezin şi în fiul lui Remalia, Iată, că acum Domnul aduce peste ei apele puternice şi multe ale râului, pe împăratul Asiriei şi toată gloria lui; şi el va veni peste toate canalele lui şi va trece peste toate malurile lui; Şi va trece prin Iuda; va inunda şi se va revărsa, va ajunge până la gât; şi întinderea aripilor lui va umple lăţimea ţării tale, Emanuele. Împrieteniţi-vă popoarelor şi veţi fi sparte în bucăţi; şi deschideţi urechea, toţi cei din ţările îndepărtate; încingeţi-vă şi veţi fi sparţi în bucăţi; încingeţi-vă şi veţi fi sparţi în bucăţi. 10 Ţineţi sfat împreună şi va fi nimicit; vorbiţi cuvântul şi nu va rezista, căci Dumnezeu este cu noi. 11 Fiindcă DOMNUL mi-a vorbit astfel cu o mână tare şi m-a instruit să nu merg pe calea acestui popor, zicând: 12 Nu spuneţi: O uneltire, tuturor cărora acest popor va spune: O uneltire; nici să nu vă temeţi de teama lui, nici nu vă înfricoşaţi. 13 Sfinţiţi pe însuşi DOMNUL oştirilor; şi el să fie teama voastră şi el să fie groaza voastră. 14 Şi va fi pentru sanctuar, dar şi piatră de cădere şi stâncă de poticnire ambelor case ale lui Israel, un laţ şi o cursă locuitorilor Ierusalimului. 15 Şi mulţi dintre ei se vor poticni şi vor cădea şi vor fi frânţi şi vor fi prinşi în capcană şi vor fi luaţi. 16 Leagă mărturia, sigilează legea printre discipolii mei. 17 Şi voi aştepta pe DOMNUL, care îşi ascunde faţa de casa lui Iacob, şi îl voi căuta. 18 Iată, eu şi copiii pe care DOMNUL mi i-a dat, suntem pentru a fi însemne şi minuni în Israel, de la DOMNUL oştirilor care locuieşte în muntele Sion. 19 Şi când vă vor spune: Căutaţi la cei care au demoni şi la vrăjitorii care şoptesc şi care bolborosesc; nu ar trebui un popor să caute pe Dumnezeul lui? Să meargă la cei morţi pentru cei vii? 20 La lege şi la mărturie; dacă ei nu vorbesc conform acestui cuvânt, este pentru că nu au lumină în ei. 21 Şi vor trece prin aceasta greu apăsaţi şi flămânzi; şi se va întâmpla, când vor flămânzi, că se vor îngrijora şi vor blestema pe împăratul lor şi pe Dumnezeul lor privind în sus. 22 Şi vor privi spre pământ; şi, iată, tulburare şi întuneric, întunecime a chinului! Şi vor fi alungaţi în întuneric.