40
Și DOMNUL i-a mai răspuns lui Iov și a zis: Îl va instrui pe cel Atotputernic cel ce se ceartă cu el? Cel ce mustră pe Dumnezeu, să îi răspundă. Atunci Iov a răspuns DOMNULUI și a zis: Iată, sunt un nemernic; ce să îți răspund? Îmi voi pune mâna la gură. O dată am vorbit; dar nu voi mai răspunde; da, de două ori, dar nu voi mai continua. Atunci DOMNUL i-a răspuns lui Iov din vârtejul de vânt și a zis: Încinge-ți acum coapsele ca un bărbat; eu te voi întreba iar tu răspunde-mi. Vei anula și judecata mea? Mă vei condamna ca să poți fi drept? Ai tu braț asemenea lui Dumnezeu? Sau poți tuna cu o voce asemenea lui? 10 Înfrumusețează-te cu maiestate și măreție; și înveșmântează-te cu glorie și frumusețe. 11 Aruncă departe turbarea furiei tale și privește pe fiecare om mândru și doboară-i. 12 Uită-te la fiecare om mândru și umilește-l; și calcă în picioare pe cei stricați la locul lor. 13 Ascunde-i împreună în țărână și înfășoară-le fețele în tăinuire. 14 Atunci îți voi mărturisi că dreapta ta te poate salva. 15 Iată acum behemotul, pe care l-am făcut cu tine; el mănâncă iarbă ca un bou. 16 Iată acum, tăria lui este în coapsele lui și forța lui este în buricul pântecelui său. 17 Își mișcă coada asemenea unui cedru; tendoanele coapselor lui sunt înfășurate împreună. 18 Oasele lui sunt ca bucăți tari de aramă; oasele lui sunt asemenea drugilor de fier. 19 El este întâiul căilor lui Dumnezeu; Făcătorul lui îi apropie sabia. 20 Cu siguranță munții îi aduc mâncare, unde toate animalele câmpiei se joacă. 21 Se întinde sub copacii umbroși, la adăpostul trestiei și al mlaștinilor. 22 Copacii umbroși îl acoperă cu umbra lor; sălciile pârâului îl înconjoară. 23 Iată, bea un râu și nu se grăbește; se încrede că poate seca Iordanul în gura sa. 24 El îl ia la ochi; nasul lui străpunge prin capcane.