Leviticul
1
1 Și DOMNUL l-a chemat pe Moise și i-a vorbit din tabernacolul întâlnirii, spunând:
2 Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: Dacă cineva dintre voi aduce un dar DOMNULUI, să aduceți darul vostru dintre vite, din cireadă și din turmă.
3 Dacă darul lui este un sacrificiu ars din cireadă, să aducă o parte bărbătească, fără cusur; să îl aducă după buna sa voie la ușa tabernacolului întâlnirii înaintea DOMNULUI.
4 Și să își pună mâna pe capul ofrandei arse; și îi va fi primită să facă ispășire pentru el.
5 Și să înjunghie taurul înaintea DOMNULUI; și preoții, fiii lui Aaron, să aducă sângele și să stropească sângele de jur împrejur pe altarul care este lângă ușa tabernacolului întâlnirii.
6 Și să jupoaie ofranda arsă și să o taie în bucățile ei.
7 Și fiii preotului Aaron să pună foc peste altar și să pună lemnele în ordine pe foc;
8 Și preoții, fiii lui Aaron, să pună bucățile, capul și grăsimea în ordine peste lemnele care sunt pe focul de pe altar;
9 Dar măruntaiele lui și picioarele lui să le spele în apă; și preotul să ardă totul pe altar, pentru a fi un sacrificiu ars, ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI.
10 Și dacă darul lui este din turme, adică dintre oi, sau dintre capre, pentru un sacrificiu ars, să aducă o parte bărbătească, fără cusur.
11 Și să îl înjunghie pe partea altarului dinspre nord înaintea DOMNULUI; și preoții, fiii lui Aaron, să stropească sângele lui pe altar de jur împrejur.
12 Și să îl taie în bucățile lui cu capul lui și grăsimea lui; și preotul să le pună în ordine pe lemne, în focul de pe altar;
13 Dar să spele măruntaiele și picioarele cu apă și preotul să le aducă pe toate și să le ardă pe altar; este un sacrificiu ars, ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI.
14 Și dacă sacrificiul ars pentru darul său DOMNULUI este dintre păsări, atunci să aducă darul său dintre turturele, sau dintre porumbei tineri.
15 Și preotul să îl aducă la altar și să îi smulgă capul și să îl ardă pe altar; și sângele lui să fie stors la marginea altarului;
16 Și să îi smulgă gușa cu penele ei și să o arunce lângă altar în partea de est, lângă locul cenușii;
17 Și să despice pasărea cu aripile ei, dar să nu o împartă în două; și preotul să o ardă pe altar, peste lemnele care sunt în foc; este un sacrificiu ars, ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI.