29
Și în luna a șaptea, în ziua întâi a lunii, să aveți o adunare solemnă, sfântă; să nu faceți nicio lucrare de servire în ea, aceasta vă este ziua sunării trâmbițelor. Și să aduceți ofrandă arsă de o aromă dulce DOMNULUI: un taur tânăr, un berbec și șapte miei de un an, fără cusur. Și darul lor de mâncare să fie din făină amestecată cu untdelemn: trei zecimi dintr-o măsură pentru un taur și două zecimi dintr-o măsură pentru un berbec, Și o zecime dintr-o măsură pentru un miel, pentru fiecare dintre cei șapte miei; Și un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat, pentru a se face ispășire pentru voi; Pe lângă ofranda arsă a lunii și darul ei de mâncare; și ofranda zilnică arsă și darul ei de mâncare și darurile lor de băutură, conform cu rânduiala lor, de o aromă dulce, un sacrificiu făcut prin foc DOMNULUI. Și în ziua a zecea a lunii a șaptea să aveți o adunare solemnă, sfântă; și să vă chinuiți sufletele; să nu faceți nicio lucrare în ea, Ci să aduceți ofrandă arsă DOMNULUI de o aromă dulce: un taur tânăr, un berbec și șapte miei de un an; să vă fie fără cusur. Și darul lor de mâncare să fie din făină amestecată cu untdelemn: trei zecimi dintr-o măsură pentru un taur și două zecimi dintr-o măsură pentru un berbec, 10 Și câte o zecime dintr-o măsură pentru un miel, pentru fiecare dintre cei șapte miei; 11 Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda pentru păcat a ispășirii și ofranda arsă, neîncetată, și darul ei de mâncare și darurile lor de băutură. 12 Și în ziua a cincisprezecea a lunii a șaptea, să aveți o adunare solemnă, sfântă; să nu faceți nicio lucrare de servire și să țineți o sărbătoare DOMNULUI, timp de șapte zile; 13 Și să aduceți ofrandă arsă, un sacrificiu făcut prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI; treisprezece tauri tineri, doi berbeci și paisprezece miei de un an; să fie fără cusur; 14 Și darul lor de mâncare să fie din făină amestecată cu untdelemn: trei zecimi dintr-o măsură pentru fiecare taur dintre cei treisprezece tauri, două zecimi dintr-o măsură pentru fiecare berbec dintre cei doi berbeci, 15 Și câte o zecime dintr-o măsură pentru fiecare miel din cei paisprezece miei; 16 Și un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda arsă, neîncetată, darul ei de mâncare și darul ei de băutură. 17 Și în ziua a doua să aduceți doisprezece tauri tineri, doi berbeci, paisprezece miei de un an, fără pată; 18 Și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru tauri, pentru berbeci și pentru miei, să fie conform cu numărul lor, conform rânduielii; 19 Și un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură. 20 Și în ziua a treia: unsprezece tauri, doi berbeci, paisprezece miei de un an, fără cusur; 21 Și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru tauri, pentru berbeci și pentru miei, să fie conform cu numărul lor, conform rânduielii; 22 Și un țap ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul ei de mâncare și darul ei de băutură. 23 Și în a patra zi zece tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an, fără cusur; 24 Darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru tauri, pentru berbeci și pentru miei, să fie conform cu numărul lor, conform rânduielii; 25 Și un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul ei de mâncare și darul ei de băutură. 26 Și în ziua a cincea: nouă tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an, fără pată; 27 Și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru tauri, pentru berbeci și pentru miei, să fie conform cu numărul lor, conform rânduielii; 28 Și un țap ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul ei de mâncare și darul ei de băutură. 29 Și în ziua a șasea: opt tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an, fără cusur; 30 Și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru tauri, pentru berbeci și pentru miei, să fie conform cu numărul lor, conform rânduielii; 31 Și un țap ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul lui de mâncare și darul lui de băutură. 32 Și în ziua a șaptea: șapte tauri, doi berbeci și paisprezece miei de un an, fără cusur; 33 Și darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru tauri, pentru berbeci și pentru miei, să fie conform cu numărul lor, conform rânduielii; 34 Și un țap ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul ei de mâncare și darul ei de băutură. 35 În ziua a opta să aveți o adunare, solemnă, să nu faceți nicio lucrare de servire în ea; 36 Ci să aduceți ofrandă arsă, ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI: un taur, un berbec, șapte miei de un an, fără cusur; 37 Darul lor de mâncare și darurile lor de băutură pentru tauri, pentru berbeci și pentru miei, să fie conform cu numărul lor, conform rânduielii; 38 Și un țap ca ofrandă pentru păcat; pe lângă ofranda arsă, neîncetată, și darul ei de mâncare și darul ei de băutură. 39 Aceste lucruri să le faceți DOMNULUI în sărbătorile voastre rânduite, pe lângă promisiunile voastre și ofrandele de bună voie, pentru ofrandele voastre arse și pentru darurile voastre de mâncare și pentru darurile voastre de băutură și pentru ofrandele voastre de pace. 40 Și Moise a spus copiilor lui Israel conform cu tot ceea ce DOMNUL i-a poruncit lui Moise.