124
O cântare a treptelor, a lui David.
De nu ar fi fost DOMNUL de partea noastră, să spună Israel; De nu ar fi fost DOMNUL de partea noastră, când oameni s-au ridicat împotriva noastră, Atunci ei ne-ar fi înghițit de vii, când furia lor s-a aprins împotriva noastră; Atunci apele ne-ar fi copleșit, pârâul ar fi trecut peste sufletul nostru; Atunci apele umflate ar fi trecut peste sufletul nostru. Binecuvântat fie DOMNUL, care nu ne-a dat ca pradă pentru dinții lor. Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din plasa păsărarilor, plasa s-a rupt și noi am scăpat. Ajutorul nostru este în numele DOMNULUI, care a făcut cerul și pământul.