36
Mai marelui muzician, un psalm al lui David, servitorul DOMNULUI.
Fărădelegea celui stricat spune înăuntrul inimii mele, că nu este teamă de Dumnezeu înaintea ochilor lui. Pentru că el se flatează în propriii lui ochi, până când nelegiuirea lui se arată demnă de ură. Cuvintele gurii lui sunt nelegiuire și înșelătorie, el a încetat a fi înțelept și a face bine. El plănuiește ticăloșie pe patul său; se așază pe o cale care nu este bună; el nu detestă răul. Mila ta, DOAMNE, este în ceruri; și credincioșia ta ajunge până la nori. Dreptatea ta este ca munții cei mari; judecățile tale sunt un mare adânc; DOAMNE, tu păstrezi pe om și pe animal. Cât de măreață este bunătatea ta iubitoare, Dumnezeule! De aceea copiii oamenilor se încred sub umbra aripilor tale. Ei se vor sătura din plin din grăsimea casei tale; și le dai să bea din râul desfătărilor tale. Căci la tine este fântâna vieții, în lumina ta vom vedea lumină. 10 O, prelungește bunătatea ta iubitoare celor ce te cunosc și dreptatea ta celor integri în inimă. 11 Nu lăsa piciorul mândriei să vină împotriva mea și nu lăsa mâna celor stricați să mă alunge. 12 Acolo sunt căzuți lucrătorii nelegiuirii, sunt aruncați jos și nu vor fi în stare să se ridice.