39
Mai marelui muzician, lui Iedutun, un psalm al lui David.
1 Am spus: Voi lua seama la căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea, îmi voi ține gura cu un frâu, cât timp cel stricat este înaintea mea.
2 Am fost mut în tăcere, am tăcut referitor la bine; și durerea mea a fost stârnită.
3 Îmi era inima fierbinte în mine; focul ardea în timp ce meditam, atunci am vorbit cu limba mea,
4 DOAMNE, fă-mă să cunosc sfârșitul meu și măsura zilelor mele, care este aceasta; ca să știu cât de trecător sunt.
5 Iată, mi-ai făcut zilele cât un lat de palmă; și vârsta mea este ca nimic înaintea ta; cu adevărat fiecare om, în starea lui cea mai bună, este întru totul deșertăciune. Selah.
6 Cu siguranță fiecare umblă într-un spectacol deșert, cu siguranță ei sunt neliniștiți în zadar; el îngrămădește bogății și nu știe cine le va strânge.
7 Și acum, Doamne, ce să aștept? Speranța mea este în tine.
8 Eliberează-mă de toate fărădelegile mele, nu mă face ocara prostului.
9 Am fost mut, nu mi-am deschis gura, deoarece tu ai făcut aceasta.
10 Îndepărtează lovitura ta de mine, sunt mistuit de lovitura mâinii tale.
11 Când cu mustrări tu corectezi pe om pentru nelegiuire, faci ca frumusețea lui să se mistuie ca o molie; cu adevărat fiecare om este deșertăciune. Selah.
12 Ascultă rugăciunea mea, DOAMNE, și deschide urechea la strigătul meu; nu tăcea la lacrimile mele, pentru că eu sunt străin și un locuitor temporar înaintea ta, precum au fost toți părinții mei.
13 Cruță-mă, ca să îmi regăsesc puterea, înainte de a mă duce de aici și a nu mai fi.