73
Un psalm al lui Asaf.
Cu adevărat Dumnezeu este bun cu Israel, cu cei cu inimă curată. Dar cât despre mine, picioarele mele aproape m-au lăsat, pașii mei aproape au alunecat. Căci am fost invidios pe cei nebuni, când am văzut prosperitatea celor stricați. Căci nu sunt legături în moartea lor, ci tăria lor este fermă. Ei nu sunt în necaz ca alți oameni, nici nu sunt loviți cu plăgi ca alți oameni. De aceea mândria îi înconjoară ca un lanț; violența îi acoperă ca o haină. Ochii lor se bulbucă cu grăsime; au mai mult decât inima și-ar dori. Sunt corupți și vorbesc stricat despre oprimare, vorbesc trufaș. Își înalță gura împotriva cerurilor și limba lor cutreieră pământul. 10 De aceea poporul lui se întoarce aici; și apele plinătății le sunt stoarse. 11 Și ei spun: Cum știe Dumnezeu? Și este cunoaștere în cel Preaînalt? 12 Iată, aceștia sunt neevlavioșii, care prosperă în lume; ei cresc în bogății. 13 Într-adevăr, mi-am curățat inima în zadar și mi-am spălat mâinile în nevinovăție. 14 Căci, cât era ziua de lungă am fost lovit cu plăgi și pedepsit în fiecare dimineață. 15 Dacă spun: Voi vorbi astfel; iată, aș ofensa generația copiilor tăi. 16 Când m-am gândit să înțeleg aceasta, a fost prea dureros pentru mine, 17 Până când am intrat în sanctuarul lui Dumnezeu: atunci am înțeles sfârșitul lor. 18 Cu siguranță i-ai pus în locuri alunecoase; i-ai trântit în nimicire. 19 Cum sunt ei duși la pustiire, ca într-o clipă! Sunt complet mistuiți cu terori. 20 Ca un vis când cineva se trezește, astfel, Doamne, când te trezești, vei disprețui chipul lor. 21 Astfel inima mea a fost mâhnită și am fost înțepat în rărunchii mei. 22 Așa neghiob eram și ignorant; eram ca un dobitoc înaintea ta. 23 Cu toate acestea sunt neîncetat cu tine; tu m-ai ținut de mâna mea dreaptă. 24 Mă vei călăuzi cu sfatul tău și după aceea mă vei primi în glorie. 25 Pe cine am eu în cer decât pe tine? Și afară de tine nu este nimeni pe pământ pe care să îl doresc. 26 Carnea mea și inima mea eșuează, dar Dumnezeu este tăria inimii mele și porția mea pentru totdeauna. 27 Căci, iată, cei ce sunt departe de tine vor pieri; ai nimicit pe toți cei ce merg de la tine, curvind. 28 Dar este bine pentru mine să mă apropii de Dumnezeu; mi-am pus încrederea în Domnul DUMNEZEU, ca să vestesc toate lucrările tale.