4
1 Și când fiul lui Saul a auzit că Abner a murit în Hebron, mâinile i-au slăbit; și toți israeliții au fost tulburați.
2 Și fiul lui Saul avea doi bărbați care erau căpetenii de cete: numele unuia era Baana și numele celuilalt, Recab, fiii lui Rimon, un beerotit, dintre copiii lui Beniamin; (fiindcă și Beerot era numărat la Beniamin;
3 Și beerotiții fugiseră la Ghitaim și au fost locuitori temporari acolo până în această zi.)
4 Și Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu care era șchiop de picioare. El era în vârstă de cinci ani când au venit veștile despre Saul și Ionatan din Izreel și dădaca lui l-a luat și a fugit; și s-a întâmplat, pe când se grăbea ea să fugă, că el a căzut și a devenit șchiop. Și numele lui era Mefiboșet.
5 Și fiii lui Rimon beerotitul, Recab și Baana, au mers și au ajuns pe la arșița zilei la casa lui Iș-Boșet, care era întins în pat la amiază.
6 Și au intrat acolo în mijlocul casei, ca și cum ar fi adus grâu; și l-au lovit sub a cincea coastă; și Recab și Baana, fratele său, au scăpat.
7 Fiindcă atunci când intraseră în casă, el era întins pe patul său în camera sa de dormit; și l-au lovit și l-au ucis și i-au tăiat capul și i-au luat capul și au mers toată noaptea pe calea câmpiei.
8 Și au adus capul lui Iș-Boșet la David la Hebron și au spus împăratului: Iată, capul lui Iș-Boșet, fiul lui Saul, dușmanul tău, care ți-a căutat viața; și DOMNUL a răzbunat pe domnul meu împăratul în această zi împotriva lui Saul și seminței lui.
9 Și David le-a răspuns lui Recab și lui Baana, fratele său, fiilor lui Rimon beerotitul și le-a zis: Precum DOMNUL trăiește, care mi-a răscumpărat sufletul din orice restriște,
10 Când cineva mi-a spus, zicând: Iată, Saul este mort, crezând că mi-a adus vești bune, l-am apucat și l-am ucis în Țiclag, el, care a crezut că îi voi da o răsplată pentru veștile lui;
11 Cu cât mai mult, când oameni stricați au ucis pe o persoană dreaptă în propria lui casă pe patul lui? Să nu cer eu de aceea sângele lui din mâna voastră și să nu vă iau de pe pământ?
12 Și David a poruncit tinerilor săi și ei i-au ucis și le-au retezat mâinile și picioarele și i-au spânzurat deasupra iazului în Hebron. Dar au luat capul lui Iș-Boșet și l-au îngropat în mormântul lui Abner în Hebron.