2
Mi-am ridicat ochii din nou şi am privit şi iată, un om cu o frânghie de măsurat în mâna lui. Atunci am spus: Unde mergi? Şi el mi-a zis: Să măsor Ierusalimul, să văd care este lăţimea lui şi care este lungimea lui. Şi, iată, îngerul care vorbea cu mine a ieşit şi un alt înger a ieşit să îl întâlnească, Şi i-a zis: Aleargă, vorbeşte acestui tânăr, spunând: Ierusalimul va fi locuit ca oraşe fără ziduri, din cauza mulţimii oamenilor şi a vitelor din el; Fiindcă eu, spune DOMNUL, îi voi fi un zid de foc de jur împrejur şi voi fi glorie în mijlocul lui. Hei, hei! ieşiţi şi fugiţi din ţara nordului, spune DOMNUL, pentru că v-am împrăştiat ca pe cele patru vânturi ale cerului, spune DOMNUL. Eliberează-te, Sioane, care locuieşti cu fiica Babilonului! Pentru că astfel spune DOMNUL oştirilor: După glorie m-a trimis el la naţiunile care v-au prădat, pentru că cine se atinge de voi se atinge de lumina ochiului său. Pentru că, iată, eu îmi voi scutura mâna peste ele şi vor ajunge o pradă servitorilor lor; şi veţi cunoaşte că DOMNUL oştirilor m-a trimis. 10 Cântă şi bucură-te, fiică a Sionului, pentru că, iată, eu vin şi voi locui în mijlocul tău, spune DOMNUL. 11 Şi multe naţiuni se vor alătura DOMNULUI în acea zi şi vor fi poporul meu; şi eu voi locui în mijlocul tău şi vei cunoaşte că DOMNUL oştirilor m-a trimis la tine. 12 Şi DOMNUL va moşteni pe Iuda, partea lui în ţara sfântă; şi din nou va alege Ierusalimul. 13 Să tacă toată făptura înaintea DOMNULUI, pentru că el s-a ridicat din locuinţa lui sfântă.