12
1 Și a început să le vorbească în parabole. “Un om a plantat o vie, a pus un gard în jurul ei, a săpat o groapă pentru presa de vin, a construit un turn, a dat-o în arendă unui fermier și a plecat în altă țară.
2 Când a venit vremea, a trimis un servitor la fermier pentru a lua de la acesta partea lui din roadele viei.
3 L-au prins, l-au bătut și l-au trimis departe cu mâna goală.
4 El a trimis din nou un alt slujitor la ei; dar ei au aruncat cu pietre în el, l-au rănit la cap și l-au trimis departe cu un tratament rușinos.
5 A trimis iarăși un altul, și l-au omorât pe el și pe mulți alții, bătându-i pe unii și omorându-i pe alții.
6 De aceea, având încă unul, fiul său preaiubit, l-a trimis ultimul la ei, zicând: “Îl vor respecta pe fiul meu”.
7 Dar țăranii aceia au zis între ei: “Acesta este moștenitorul. Haideți să-l omorâm și moștenirea va fi a noastră'.
8 L-au luat, l-au ucis și l-au aruncat afară din vie.
9 Ce va face, așadar, stăpânul viei? Va veni și îi va nimici pe fermieri și va da via altora.
10 N-ați citit măcar Scriptura aceasta:
“Piatra pe care au respins-o zidarii
a fost numit șef de colț.
11 Aceasta a fost de la Domnul.
Este minunat în ochii noștri”?”?
12 Ei au încercat să-L prindă, dar se temeau de mulțime, pentru că au înțeles că vorbea pilda împotriva lor. L-au lăsat și au plecat.
13 Au trimis la el pe unii dintre farisei și dintre erodieni, ca să-l prindă cu vorba.
14 După ce au venit, l-au întrebat: “Învățătorule, știm că ești cinstit și că nu te înfrânezi de la nimeni, căci nu ești părtinitor față de nimeni, ci înveți cu adevărat calea lui Dumnezeu. Este sau nu este drept să plătim impozite Cezarului?
15 Să dăm, sau să nu dăm?”
Dar El, cunoscând ipocrizia lor, le-a zis: “De ce Mă puneți la încercare? Aduceți-mi un denar, ca să-l văd”.
16 Și au adus-o.
El le-a întrebat: “A cui este acest chip și această inscripție?”
I-au spus: “A lui Cezar”.
17 Isus le-a răspuns: “Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”
Ei s-au minunat foarte mult de el.
18 Au venit la El niște saduchei, care ziceau că nu există înviere. L-au întrebat, zicând:
19 “Învățătorule, Moise ne-a scris: “Dacă un frate al unui om moare și lasă în urma lui o soție și nu lasă copii, fratele său să ia pe soția lui și să ridice urmași fratelui său”.
20 Erau șapte frați. Primul și-a luat o soție și, murind, nu a lăsat urmași.
21 Al doilea a luat-o și a murit, fără să lase copii în urma lui. Al treilea, la fel;
22 iar cei șapte au luat-o și nu au lăsat copii. Ultima dintre toate, femeia a murit și ea.
23 La înviere, când vor învia, a cui soție va fi ea dintre ei? Căci cei șapte au avut-o ca soție.”
24 Isus le-a răspuns: “Nu cumva vă înșelați, pentru că nu cunoașteți Scripturile și puterea lui Dumnezeu?
25 Căci, când vor învia din morți, nici nu se vor căsători, nici nu vor fi dați în căsătorie, ci vor fi ca îngerii din ceruri.
26 Dar despre morți, despre faptul că vor învia, n-ați citit în cartea lui Moise, despre Tufișul, cum i-a vorbit Dumnezeu, zicând: “Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”?
27 El nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii. Prin urmare, vă înșelați amarnic”.
28 Unul dintre cărturari, venind și auzindu-i pe ei întrebând împreună, și știind că le răspunsese bine, L-a întrebat: “Care poruncă este cea mai mare dintre toate?”
29 Isus a răspuns: “Cel mai mare este: “Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul este unul.
30 Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta. Aceasta este prima poruncă.
31 Cea de-a doua este așa: “Ce este a doua poruncă? “Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Nu există altă poruncă mai mare decât acestea”.”
32 Cărturarul i-a zis: “Cu adevărat, învățătorule, bine ai spus că El este unul și nu este altul decât El;
33 și a-L iubi pe El cu toată inima, cu toată mintea, cu tot sufletul și cu toată puterea și a iubi pe aproapele ca pe sine însuși este mai de preț decât toate arderile de tot și decât toate jertfele.”
34 Isus, văzând că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: “Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.”
Nimeni nu a mai îndrăznit să-i pună întrebări după aceea.
35 Isus a răspuns, în timp ce învăța în templu: “Cum se face că scribii spun că Hristosul este fiul lui David?
36 Căci David însuși a spus în Duhul Sfânt,
“Domnul a spus Domnului meu,
“Stai la dreapta mea,
până ce voi face din vrăjmașii tăi scăunelul picioarelor tale.”
37 De aceea însuși David îl numește Domn, și cum ar putea fi fiul său?”
Oamenii de rând l-au ascultat cu bucurie.
38 În învățătura sa, el le spunea: “Feriți-vă de cărturari, cărora le place să umble în haine lungi, să primească salutări în piețe,
39 să obțină cele mai bune locuri în sinagogi și cele mai bune locuri la sărbători,
40 cei care devorează casele văduvelor și care, pentru a se preface, fac rugăciuni lungi. Aceștia vor primi o condamnare mai mare”.
41 Isus a șezut în fața vistieriei și a văzut cum mulțimea arunca bani în vistierie. Mulți dintre cei bogați au aruncat mult.
42 O văduvă săracă a venit și a aruncat două monede mici de aramă, care sunt cât o monedă de un pătrar.
43 El și-a chemat discipolii și le-a spus: “Adevărat vă spun că această văduvă săracă a dat mai mult decât toți cei care dau în vistierie,
44 căcitoți au dat din belșugul lor, dar ea, din sărăcia ei, a dat tot ce avea ca să trăiască.”