4
De unde vin lupte și certuri între voi? Oare nu de acolo din poftele voastre care se războiesc în membrele voastre? Poftiți și nu aveți; ucideți și invidiați și nu puteți obține; vă certați și vă luptați, totuși nu aveți, pentru că nu cereți. Cereți și nu primiți, pentru că cereți în mod greșit, ca să risipiți pentru poftele voastre. Adulteri și adultere, nu știți că prietenia lumii este dușmănie cu Dumnezeu? De aceea oricine dorește să fie prieten al lumii este dușmanul lui Dumnezeu. Gândiți că în zadar spune scriptura: Duhul care locuiește în noi poftește spre invidie? Însă el dă mai mult har. De aceea spune: Dumnezeu se opune celor mândri, dar dă har celor umili. Supuneți-vă așadar lui Dumnezeu. Împotriviți-vă diavolului și va fugi de la voi! Apropiați-vă de Dumnezeu și el se va apropia de voi. Curățiți-vă mâinile, păcătoșilor; și purificați-vă inimile, șovăitorilor! Fiți pătrunși de durere și jeliți și plângeți; să vă fie râsul schimbat în jale și bucuria în întristare; 10 Umiliți-vă înaintea Domnului și el vă va înălța. 11 Nu vorbiți de rău unii pe alții, fraților. Cel ce vorbește de rău pe un frate și judecă pe fratele lui, vorbește de rău despre lege și judecă legea; dar dacă judeci legea, nu ești înfăptuitor al legii, ci judecător. 12 Este un singur legiuitor, care este în stare să salveze și să nimicească; cine ești tu care judeci pe altul? 13 Veniți acum, cei care spuneți: Astăzi sau mâine vom merge în cutare cetate și vom sta acolo un an și vom face comerț și vom câștiga; 14 De fapt nu știți ce va fi mâine. Fiindcă ce este viața voastră? Este doar un abur, care se arată puțin și apoi dispare. 15 Dimpotrivă, ar trebui să spuneți: Dacă Domnul voiește, vom trăi și vom face aceasta sau aceea. 16 Dar acum vă bucurați în lăudăroșiile voastre! Orice astfel de fală este rea. 17 De aceea aceluia care știe să facă binele și nu îl face, aceasta îi este păcat.