5
1 Acum adună-te în cete, tu, fiică a cetelor; el ne-a asediat; ei vor lovi pe judecătorul lui Israel cu un toiag peste obraz. 2 Dar tu, Betleeme Efrata, deși ești mică între miile lui Iuda, totuși din tine îmi va ieși cel care va fi conducător peste Israel, a cărui ieșiri au fost din vechime, din veșnicie. 3 De aceea el va renunța la ei, până când cea care este în travaliu a născut: atunci rămășița fraților lui se va întoarce la copiii lui Israel. 4 Și el va sta în picioare și va paște în tăria DOMNULUI, în maiestatea numelui DOMNULUI, Dumnezeul lui; și ei vor dăinui; fiindcă acum el va fi mare până la marginile pământului. 5 Și acest bărbat va fi pacea, când Asirianul va veni în țara noastră; și când el va călca în palatele noastre, atunci vom ridica împotriva lui șapte păstori și opt bărbați conducători. 6 Și ei vor pustii țara Asiriei cu sabia, și țara lui Nimrod în intrările acesteia; astfel el ne va elibera de Asirian, când va veni în țara noastră și când va călca înăuntrul granițelor noastre. 7 Și rămășița lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă de la DOMNUL, ca ploaia pe iarbă, care nu întârzie pentru om nici nu așteaptă pe fiii oamenilor. 8 Și rămășița lui Iacob va fi printre neamuri în mijlocul multor popoare ca un leu printre fiarele pădurii, ca un leu tânăr printre turmele de oi, care, dacă trece prin ele, deopotrivă calcă în picioare și sfâșie în bucăți și nimeni nu poate elibera. 9 Mâna ta se va înălța asupra potrivnicilor tăi și toți dușmanii tăi vor fi stârpiți. 10 Și se va întâmpla, în acea zi, spune DOMNUL, că voi stârpi caii tăi din mijlocul tău și îți voi distruge carele. 11 Și voi stârpi cetățile țării tale și voi dărâma toate întăriturile tale, 12 Și voi stârpi vrăjitoriile din mâna ta; și nu vei mai avea ghicitori; 13 Chipurile tale cioplite le voi stârpi deopotrivă și stâlpii tăi idolești din mijlocul tău; și nu te vei mai închina lucrării mâinilor tale. 14 Și voi smulge dumbrăvile tale de închinare din mijlocul tău, astfel îți voi distruge cetățile. 15 Și voi face răzbunare în mânie și furie asupra păgânilor, așa cum ei nu au auzit.