6
1 Auziți acum ce spune DOMNUL: Ridică-te și luptă-te înaintea munților și dealurile să îți audă vocea. 2 Auziți, voi, munților, și voi, temelii tari ale pământului, cearta DOMNULUI; fiindcă DOMNUL are o ceartă cu poporul lui și el, cu Israel, se va judeca. 3 Poporul meu, ce ți-am făcut eu ție? Și cu ce te-am obosit eu? Adu mărturie împotriva mea. 4 Fiindcă te-am scos din țara Egiptului și te-am răscumpărat din casa servitorilor; și i-am trimis înaintea ta pe Moise, Aaron și Miriam. 5 Poporul meu, amintește-ți acum ce sfat a cerut Balac, împăratul Moabului, și ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, de la Sitim până la Ghilgal; ca voi să cunoașteți dreptatea DOMNULUI. 6 Cu ce să vin eu înaintea DOMNULUI, să mă plec înaintea preaînaltului Dumnezeu? Să vin înaintea lui cu ofrande arse, cu viței de un an? 7 Va fi DOMNUL mulțumit cu mii de berbeci sau cu zeci de mii de râuri de untdelemn? Să dau pe întâiul meu născut pentru încălcarea mea, rodul trupului meu pentru păcatul sufletului meu? 8 El ți-a arătat, omule, ce este bine; și ce cere DOMNUL de la tine altceva decât să faci ce este drept și să iubești mila și să umbli umil cu Dumnezeul tău? 9 Vocea DOMNULUI strigă către cetate, și omul înțelepciunii va vedea numele tău. Ascultați de nuia, și pe cel ce a rânduit-o. 10 Mai sunt tezaurele stricăciunii în casa celui stricat și o blestemată efă mică? 11 Să îi socotesc puri pe cei cu balanțele stricăciunii și cu punga plină cu greutăți înșelătoare? 12 Fiindcă bogații ei sunt plini de violență și locuitorii ei au spus minciuni și limba din gura lor este înșelătoare. 13 De aceea te voi îmbolnăvi de asemenea lovindu-te, pustiindu-te datorită păcatelor tale. 14 Vei mânca dar nu te vei sătura; și în mijlocul tău va fi doborârea ta; și tu vei apuca dar nu vei salva; și ce salvezi, eu voi da sabiei. 15 Vei semăna, dar nu vei secera; tu vei călca măslinele, dar nu tu te vei unge cu untdelemn; și vin dulce, dar nu tu vei bea vin. 16 Fiindcă statutele lui Omri sunt ținute, și toate lucrările casei lui Ahab, și voi umblați în sfaturile lor; căci te voi face o ruină și pe locuitorii acesteia, o șuierare; de aceea veți purta ocara poporului meu.